Vasile Blaga: În 2015 vom finaliza fuziunile locale, iar în 2017 vor fi alegeri finale în PNL

27 11. 2014, 13:49

‘Noi avem capitolul tranzitoriu în care spunem că alegerile finale în noul partid vor fi în 2017. Până atunci mergem cu copreşedinţi. Dacă un post rămâne vacant, structura veche şi-l desemnează. Astfel încât desemnarea succesorului lui Klaus Iohannis, după ce depune jurământul, ca şi copreşedinte alături de mine al PNL, o vor face ei, vechii penelişti, nu noi care am venit şi am făcut noul PNL, cei din PDL’, a declarat copreşedintele PNL.

Vasile Blaga a adăugat că a discutat despre copreşedintele şi cu Iohannis.

‘Alte legende că Blaga nu ar fi de acord cu unul sau cu altul… nici pe departe. (…) Ei îşi vor stabili, deci partea din vechiul PNL, şi oricum cred că domnul Klaus Iohannis va avea un cuvânt greu de spus aici. N-am discutat cu dânsul nume, mi-a spus că este extrem de interesat şi până prin 20 decembrie, înainte de a depune jurământul, lucrurile se vor rezolva’, a subliniat Vasile Blaga.

Organizarea noului PNL, a spus Vasile Blaga, ţine cont şi de calendarul alegerilor locale.

‘Sunt optimist şi cred că putem în 2015 până-n iunie să finalizăm fuziunile la nivel de localităţi până la municipiu, iar în partea a doua anului la nivel de judeţe, pentru că vin alegerile peste noi, vorbesc de locale. (…) Trebuie să avem o structură în fiecare localitate şi cel mai bun, numai pe bază de analiză, să candideze. Am rămas cu 1.060 de primari, (…) egali din acest punct de vedere, cam 500 cu 500, 500 foşti pedelişti, 500 foşti penelişti. Cred că până-n iunie acesta va fi calendarul, pe care-l voi propune şi în Comisia de unificare. După care, dacă această Comisie paritară o propune forurilor de conducere ale noului PNL, cred că va fi acceptată să finalizăm în 2015 închegarea totală, urmând ca la o dată pe care o vom stabili să facem şi congresul în care să alegem conducerea unică a partidului’, a mai declarat Vasile Blaga.

Cât priveşte ambiţiile sale în PNL, Blaga a spus că-şi doreşte ca noul partid liberal să devină cel mai puternic partid de centru-dreapta.

‘În primul rând îmi doresc un foarte puternic partid de centru-dreapta, pe cale să şi fim. Nu există analize în care să nu scrie cu trei în faţă. (…) Sunt co-preşedinte al partidului până la congres, mai este până atunci. (…) Dacă voi opta la un moment dat pentru o activitate în Executiv, clar nu voi mai rămâne în conducerea partidului. (…) Asta am discutat-o şi cu domnul Klaus Iohannis şi chiar a apreciat-o foarte mult’, a declarat copreşedintele PNL.

Legat de cooptarea în noul PNL a altor formaţiuni politice, el a spus că nu ştie cine şi-ar dori acest lucru acum.

‘Nu cred că sunt partide care să-şi dorească, dintre cele care sunt în Parlament, dar putem discuta lucrul acesta. Trebuie să fie cu capul pe umeri şi, dacă sunt super compatibile, de ce nu? Dacă sunt şi structuri ale societăţii civile care doresc să facă politică, de ce nu? Pentru că tot vorbim de înnoirea clasei politice’, a afirmat Vasile Blaga.