Vasile Zosim, consilier parlamentar la Senat, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

05 07. 2016, 17:06

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a finalizat cercetările și a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată, sub măsura arestului la domiciliu, a inculpatului Vasile Zosim, Potrivit unui comunicat al DGA Gorj, citat de Agerpres.

Conform situației de fapt reținute în rechizitoriu, inculpatul Z.V., în lunile februarie-martie 2014 a pretins și primit de la R.I., administrator al unei societăți comerciale, în mai multe tranșe, suma totală de 42.000 lei, iar la sfârșitul anului 2013 și începutul anului 2014 parfumuri și băuturi alcoolice în valoare de 1.500 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra persoanelor cu funcție de decizie din conducerea unei companii energetice și a uneia de transport petrolier, în vederea încheierii unor contracte de valorificare fier vechi.

În cauză, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Gorj au fost delegați de procurorul de caz să efectueze activități de cercetare penală care au contribuit la administrarea materialului probator.

La instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, ai cărui lucrători au fost delegați, de asemenea, să efectueze acte de urmărire penală.