Veşti proaste primite de Dică de la echipa naţională

03 10. 2017, 11:10

Daniel Isăilă a anunțat că jucătorul de 19 nu a putut face față antrenamentului de marți și a preferat să nu-l forțeze pe acesta, pentru a nu risca o accidentare mai gravă. 

„Din păcate nu am veşti deloc bune în legătură cu Florinel Coman. Chiar dacă la RMN nu i-a ieşit nimic grav, nu a putut să facă faţă la antrenamentul din această zi. El a acuzat că simte dureri în acelaşi loc unde a avut probleme şi la meciul de la Braşov. Încă de la alergări ne-a spus că simte dureri.

Aşa că îl voi trimite acasă. Este decizia mea şi nu are rost să îl forţăm pe băiat. Şi eu mi-am încheiat activitatea destul de devreme din cauza deselor accidentări şi nu vreau să risc nimic cu Florinel Coman”, a spus Daniel Isăilă, citat de Fanatik. 

Florinel Coman a fost selecționat la lotul U21 pentru meciul naționalei de tineret cu Elveția, din preliminariile EURO 2019. Partida se va disputa pe 6 octombrie, de la ora 20:00. 

Tricolorii sunt pe primul loc în grupă, cu 7 puncte după primele trei meciuri, însă principala favorită a grupei, Portugalia, a jucat un singur meci până acum.

LOTUL CONVOCAT PENTRU MECIUL CU ELVEȚIA

Portari: Ionuț Radu (Avellino), Relu Stoian (Juventus București), Cătălin Cabuz (AFC Hermannstadt);
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Andrei Radu (Aris Limassol), Florin Ștefan (Juventus București);
Mijlocași: Vladimir Screciu (CSU Craiova), Dennis Man (FCSB), Marco Dulca (Swansea), Mihai Dobre (FC Bury), Valentin Costache (FC Dinamo), Ianis Hagi (ACF Fiorentina), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul), Andrei Burlacu (CS U Craiova), Silviu Balaure (Astra);
Atacanți: George Pușcaș (Benevento Calcio), Alexandru Tudorie (FC Voluntari), Florinel Coman (FCSB)

CLASAMENTUL GRUPEI

  • România 7p
  • Elveția 4p
  • Portugalia 3p
  • Bosnia-Herțegovina 3p
  • Țara Galilor 3p
  • Liechtenstein 0p