Veşti proaste pentru cei care stau în apartamente ANL. Chiria se triplează

15 01. 2017, 06:12

Chiria apartamentelor ANL se triplează. Spre exemplu, cine locuiește într-un apartament cu două camere la Cluj-Napoca, plăteşte 218 lei în loc de 50, scrie Libertatea

În Cluj-Napoca au fost construite trei blocuri ANL, iar în cele 174 de garsoniere şi apartamente locuiesc peste 300 de persoane. De la 1 ianuarie, chiriile plătite de locatari s-au dublat sau chiar s-au triplat.

Scumpirea e cauzată de schimbarea modului de calcul. Dacă până acum, se lua în considerare doar numărul de camere, acum contează şi suprafaţa. Cea mai mare chirie achitată la Cluj-Napoca, pentru un apartament ANL cu două camere, e aproximativ 500 de lei.