Vezi cât de mult au crescut preţurile în luna noiembrie

RomaniaTV.net
12 12. 2011, 13:31

Preţurile au crescut în noiembrie în principal la servicii (0,63%) şi la mărfurile alimentare (0,54%), în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au înregistrat un avans mai moderat, de 0,24%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

La servicii, creşterile cele mai vizibile au fost înregistrate la telefonie (0,71%) şi transporturi aeriene (0,7%).

În categoria mărfurilor alimentare, cele mai puternice avansuri au fost înregistrate la ouă (7,2% în noiembrie faţă de octombrie), respectiv legume şi conserve de legume (3,91%).

Preţurile mărfurilor nealimentare au urcat până la 6,43% la energia termică, restul categoriilor înregistrând avansuri de sub 0,5%.

BNR a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an de la 4,6% la 3,3%, iar proiecţia pentru anul viitor a fost redusă de la 3,5% la 3%.