Victor Ponta despre anchetarea SPP: Înfiinţarea unei comisii parlamentare, „încă una dintre păcăleli”

RomaniaTV.net
19 02. 2018, 15:44

Fostul premier PSD Victor Ponta a declarat, luni, că SPP nu îi comunica unde merg miniştrii din Guvernul pe care l-a condus, dacă ar fi dorit să întrebe acest lucru, el apreciind că înfiinţarea unei comisii parlamentare privind situaţia SPP e „încă una dintre păcăleli”.

“N-am avut nicio problemă (cu SPP – n.r.). Dar ştiţi foarte bine, SPP-ul nici mie nu îmi comunica dacă voiam sa îi întreb unde s-a dus vreun ministru din Cabinetul meu. Nu-mi spuneau şi e foarte bine că nu îmi spuneau, că au nişte obligaţii legale”, a spus Ponta.

Întrebat despre înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii directorului SPP, Ponta a răspuns: „Cred că este încă una din păcălelile cu care suntem ţinuţi zi de zi, ca să nu vorbim despre faptul că nu există guvernare bună, să nu vorbim despre faptul că Legea salarizării a ieşit un dezastru, despre toate nebuniile din Codul Fiscal şi să nu îi întrebaţi pe domnul Toader şi domnul Dragnea cum luptă ei cu statul paralel din Japonia”.

Plenul comun al celor două Camere se va reuni marţi, la ora 14.00, pentru a se pronunţa prin vot asupra proiectului de hotărâre de înfiinţare a Comisiei parlamentare de anchetă privind verificarea activităţii directorului SPP.