Victor Ponta, dezamăgit de Klaus Iohannis: În ultimele zile a fost de o singură parte, aceea a partidului său

RomaniaTV.net
14 06. 2015, 13:00

„Am fost dezamăgit. În ultimele şase luni, el a jucat rolul de arbitru de care ţara are nevoie. Dar în ultimele zile a fost de o singură parte, aceea a partidului său. Cred că este suspus unor presiuni mari din partea anturajului. Remarc de altfel că am fost chemat la DNA exact în momentul în care opoziţia a depus o moţiune de cenzură în Parlament. Nimeni nu crede într-o coincidenţă”, a declarat Ponta pentru L’Express, vineri, înainte de votul moţiunii de cenzură.

Ponta a adăugat, de asemenea, că opoziţia s-a „servit de procurori în scop politic”.

Întrebat dacă intenţionează să demisioneze, el a afirmat că dacă judecătorii decid că este vinovat, se va retrage. „Procurorii pot să mă acuze, dar justiţia o fac judecătorii. Pentru moment, eu nu am compărut niciodată în faţa unui judecător”, a declarat el.

Întrebat ce crede despre rolul activ jucat de DNA în ultimele luni, Ponta a declarat că România are nevoie de o justiţie independentă, dar şi de o putere executivă şi una legislativă puternice. „Niciuna dintre aceste trei forţe nu trebuie să preia puterea asupra celorlalte, altfel se termină cu separarea puterilor – această idee franceză, dragă lui Montesquieu…”, a explicat el.

Referindu-se la procedurile iniţiate de parlamentari ai PSD privind diminuarea puterii judiciare, el a afirmat că „ministrul Justiţiei şi Guvernul au criticat aceste acţiuni”. „Parlamentul nu trebuie să suplinească justiţia. Problema este că Parlamentul şi justiţia s-au implicat într-o dispută şi că această luptă devine o afacere personală. Într-un astfel de joc, toată lumea pierde”, a precizat premierul român.