VIDEO Maricel Păcuraru, acţionar Realitatea Plus, vrea să preia Romprest: „Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost!”

Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV, rebotezată Realitatea PLUS după pierderea licenței din cauza datoriilor, încearcă să preia frâiele gigantului Romprest S.A., conform unor documente și înregistrări video pe care Libertatea le face publice.

01 sept. 2020, 07:43
VIDEO Maricel Păcuraru, acţionar Realitatea Plus, vrea să preia Romprest: „Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost!”

Pe 27 iulie 2020, la o ședință a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) Romprest, Maricel Păcuraru a încercat numirea ginerelui său, Beniamin Cioantă-Păcuraru, în fruntea Consiliului de Administrație de la Romprest. Cu 3.000 de angajați, Romprest este una dintre cele mai mari companii românești care se ocupă de curățenie urbană și are numeroase contracte cu statul. Firma a fost deținută majoritar și controlată de Florian Walter, fost acționar și la FC Dinamo.

Cum ceilalți acționari s-au opus, vizibil nervos, Păcuraru a izbucnit și a făcut un autoelogiu al stilului său de afaceri, care i-a adus și o condamnare la închisoare. Printre altele, el a spus că “cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost!”. Înregistrarea VIDEO a discuției din ședința AGA Romprest din 27 iulie aici:

”Băi, respectă infractorii, mă! Păi, dacă noi, infractorii, nu eram…!”

Păcuraru: Băi, ciobane! Nu mi-e rușine nici c-am fost cioban, nici că am fost țăran, nu mi-e rușine, mă! Muncesc! Mă, nu te-am furat, nici nu te-am șantajat!  (…)

– Domnul Maricel, sunteți prea jos!

– Ia vezi, barosane! Ce-a făcut Maricel Păcuraru? A fost șmecher, mă! A fost condamnat că a spălat niște bani! – Și asta e șmecherie?

– Bă, banii mei, fac ce vreau! N-am fost ca Dracea, mă, să iau contracte… să dau contracte mari… –

Spălarea de bani înseamnă ce? Cea mai gravă faptă, infracțiune financiară, economică. Dumneavoastră ați făcut-o. Domnul Maricel, sunteți prea jos!

– Uaaa! Câtă treabă ai, câți bani ai de luat! Băi, te invidiez! Dar știi până când? Până pierzi procesul. Mă, tu confunzi, Maricel Păcuraru nu e scriitor, e cioban…

– E un infractor! ”Maricel Păcuraru e șmecher”

– Și care e problema, mă? Te oftici? Că te-nvăț? Băi, respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business! Cu infractorii ăștia, mă, plătesc avocați ca tine să vină să ne apere! Păi, dacă noi, infractorii, nu eram…!

– Șantajezi?

– Când îl vezi tu pe Maricel Păcuraru că semnează vreun articol, atunci stai de vorbă! Maricel Păcuraru e șmecher, mă, și are grijă și el să-și pună șoferi, cum v-ați pus și voi!

– Maricel Păcuraru îi șantajează, îi amenință…

– Nu-i șantajează! Ia zi tu, Maricel Păcuraru ce șantaj a făcut la adresa voastră!  – Dacă Dracea nu face ce vrei tu… – Dracea? Mă, ce treabă are Dracea cu mine, ești nebun? Dracea și-a pus un șofer, îl consiliază pe șofer… Șoferul îi plătește, lună de lună…

– Care are studii și care a avut rezultate, habar n-ai! Că, dacă nu era ăsta, nu erai aici! Păcuraru: ”Am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă!”  La un moment dat, în discuție a apărut și Bogdan Adimi, executivul Romprest, care are și el acțiuni, împreună cu Dracea.

– Ți-a făcut ție? Stai, prietene… Fac o adresă să-mi spui și mie câți bani ai luat de la Romprest și ce-ai făcut de banii ăștia! – E confidențial! Domnul Maricel, sunteți prea jos! – N-am treabă cu tine, nu te băga! – Să nu faci infarct, te rog, ești prea jos! Tu respecți legea, alții fură…

– Băi, am furat atât de mult, am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă! – Eu nu aveam nevoie de bani furați. Eu nu aveam nevoie de escroci…

– Dar tu ce aveai, mă?

– Eu? Eu apăr legea. Eu îs corect.

– Hahaha!

– Eu apăr munca unor oameni și nu vin pe combinații în companie, nu vin să șantajez. Asta i-ați făcut lui Dracea.


loading...
Partenerii noștri