Viktor Orban, după victoria zdrobitoare în alegerile din Ungaria, avertizează UE că „lucrurile nu mai pot continua aşa”

RomaniaTV.net
09 04. 2018, 13:01

„Nu ne înfruntăm cu Europa. Vrem o Uniune Europeană de succes şi puternică, dar pentru aceasta trebuie ca toţi să putem spune ceea ce ne deranjează”, a declarat Orban la televiziunea Echo Tv. Pentru şeful guvernului de la Budapesta, rezultatul de duminică, în care partidul său, Fidesz (conservator), a obţinut aproape 50% din voturi, a convins „întreaga Europă că lucrurile nu mai pot continua aşa”, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a declarat luni într-un interviu pentru BBC Radio 4, citat de agenţia MTI, că Ungaria a acţionat pentru a aborda „cu realism” principalele probleme europene, precum disputa referitoare la viitorul Uniunii Europene.

Răspunzând unei întrebări despre politica viitorului guvern de la Budapesta faţă de UE, Kovacs a declarat că, în 2015, ungurii au fost martori la traversarea ţării lor de către 400.000 de imigranţi şi au fost conştienţi de faptul că, fără măsurile ulterioare adoptate de executivul ungar, acelaşi flux de migranţi s-ar fi repetat „lună de lună, an de an”.

Întrebat în legătură cu posibilitatea ca UE să sisteze finanţările pentru Ungaria, Kovacs a declarat că acele fonduri i se cuvin Ungariei şi că „nu sunt un cadou”. El a susţinut că Ungaria şi-a deschis pieţele într-un moment în care a face acest lucru a dezavantajat economia ungară, iar fondurile de coeziune ale UE au reprezentat „compensaţii” pentru decalajul economic şi de infrastructură dintre Ungaria şi Europa de vest. Kovacs a adăugat că Europa şi opoziţia din Ungaria ar trebui să înţeleagă că acţiunile guvernului de la Budapesta nu servesc doar interesele Ungariei, ci şi pe cele ale UE.

Cât despre viitorul Europei, Kovacs spune că guvernul ungar are o poziţie clară: graniţele suveranităţii naţionale şi puterile instituţiilor europene ar trebui să fie clar definite. Guvernul ungar îşi menţine poziţia că problemele provocate de imigraţie reprezintă cele mai mari pericole şi provocări pentru viitorul Europei, a insistat Kovacs, adăugând că premierul Viktor Orban s-a exprimat întotdeauna pe diverse teme şi „va continua să o facă”.