Viorica Dăncilă, despre remanierea guvernamentală: Nu am făcut încă o evaluare

RomaniaTV.net
23 07. 2018, 18:45

“Nu am făcut încă o evaluare, dar aş vrea să fac o precizare. Evaluarea nu o facem asupra persoanei, ci asupra îndeplinirii programului de guvernare. Fiecare ministru nu va fi evaluat în ceea ce priveşte persoana respectivă, ci asupra modului în care şi-a îndeplinit măsurile din programul de guvernare”, a spus Viorica Dăncilă, întrebată dacă sunt miniştri de a căror activitate nu este mulţumită, scrie News.ro.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus duminică seară că miniştrii au obligaţia de a prezenta măsurile care au fost luate pe domeniile lor, spunând că atât el, cât şi premierul Viorica Dăncilă au „o oarecare mâhnire” pentru că membrii Guvernului nu îşi fac timp să comunice, măcar o dată pe săptămână, ceea ce s-a realizat. Liderul PSD a afirmat că nu au existat discuţii cu liderul ALDE şi cu premierul despre o eventuală remaniere, dar va exista o discuţie despre „evaluarea actului de guvernare în sine”.

Dragnea a spus că nu au existat discuţii cu liderul ALDE şi cu premierul despre o eventuală remaniere, dar va exista o discuţie despre evaluarea actului de guvernare în sine.

„Nu am ce să vă spun despre remaniere. Nu ştiu dacă va exista o astfel de discuţie, va fi o discuţie cu privire la actul de guvernare în sine. Sigur că sunt mai mulţumit de unii şi mai puţin de alţii (miniştri n.r.)”, a adăugat preşedintele PSD.