Viorica Dăncilă: Ne dorim un preşedinte care să nu mai împartă românii în ai mei şi ai altora

20 07. 2019, 10:22

„Un rezultat bun la alegerile prezidenţiale înseamnă că ne dorim un preşedinte al tuturor românilor, un preşedinte care să nu mai împartă românii în ai mei şi ai altora, un preşedinte care să ne reprezinte pe toţi, un preşedinte care să aducă consensul şi unitatea în societatea românească. Avem nevoie de aceste lucruri, pentru că o societate dezbinată nu va avea rezultatele pe care ni le dorim cu toţii”, a declarat sâmbătă Viorica Dăncilă la Târgu Mureș.

Ea a spus că a văzut un partid apărut nou, „care ne propune să trăim în grupuri, ne propune tot ceea ce nu se potriveşte poporului român”, acesta fiind „un partid care urăşte, urăşte foarte mult, iar ura atrage ură”.

„Eu cred că vom da dovadă de înţelepciune (…) Pentru că acum ne vom alege pe cel care – sau pe cea care – ne va reprezenta ţara pe plan extern, pe cel sau pe cea care va aduce liniştea în societatea românească, preşedintele care va respecta românii şi care va arăta empatie pentru toţi cei care au probleme, pentru toţi cei care au nevoie de sprijin (…)”, a mai spus Dăncilă.