Viorica Dăncilă, vizită de două zile în Portugalia

05 06. 2018, 15:30

„Vizita are drept scop consolidarea cooperării bilaterale dintre România şi Republica Portugheză, cu accent pe relaţiile economice în vederea exploatării potenţialului comercial şi investiţional, precum şi în domeniul apărării şi al politicilor de securitate”, informează Executivul.

Potrivit sursei citate, cu prilejul vizitei va avea loc inaugurarea unor noi cadre de cooperare în domenii precum cercetare fundamentală şi inovare, sănătate publică şi medicină, cooperare academică.

O componentă semnificativă a agendei de discuţii va viza cooperarea în plan european, inclusiv în perspectiva preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019, se mai arată în comunicat.