Vladimir Putin a numit un nou ambasador rus în România. Este o personalitate controversată

08 06. 2016, 14:03

Preşedintele Vladimir Putin a semnat decretul de numire, Kuzmin urmând să-l înlocuiască pe Oleg Malghinov.

Valeri Kuzmin are un trecut controversat. În 2012, diplomatul s-a aflat în centrul unui scandal în Republica Moldova. Atunci, un soldat rus a împuşcat mortal un tânăr neînarmat în zona de securitate din Transnistria. Kuzmin a declarat că victima era în stare de ebrietate, fapt ce nu s-a confirmat după autopsie, potrivit România TV.

Mai mult, diplomatul a făcut comentarii sarcastice la adresa ziariştilor care relatau gravul incident, iar Ministerul de Externe moldovean a protestat.