Volkswagen va construi numai maşini care îndeplinesc noile standarde

06 06. 2018, 18:06

Worldwide Harmonised Light Vehicles Test Procedure sau WLTP este o procedură de testare armonizată la nivel mondial pentru vehiculele de pasageri şi vehicule comerciale uşoare. Toţi producătorii auto vor trebui să îşi testeze vehiculele utilizând WLTP, înainte ca acestea să fie puse în vânzare.

„După vacanţa angajaţilor, vom construi doar vehiculele care îndeplinesc noile standarde. Livrările vor avea loc gradual, imediat ce avem aprobările necesare”, a afirmat directorul general, Herbert Diess, adăugând că „multe vehicule vor trebui între timp să fie depozitate”.

Implementarea WLTP va începe la 1 septembrie.

În plus, Diess a avertizat că „doar la brandul Volkswagen va trebui să testăm peste 200 de variante de modele şi să obţinem aprobările într-un timp foarte scurt”.

Şeful sindicatului VW, Bernd Osterloh, a dat asigurări că muncitorii nu vor avea de pierdut din cauza opririi producţiei.

VW produce modelele Golf, Tiguan şi Touran la fabrica din Wolfsburg.