Vosganian, ALDE: Poziţia lui Tudorel Toader a fost o pledoarie convingătoare pentru statul de drept

22 02. 2018, 20:19

Potrivit lui Vosganian, raportul prezentat de ministrul Justiţiei a fost unul „responsabil şi argumentat”, în timp ce poziţia „luată în grabă” a preşedintelui Klaus Iohannis faţă de concluziile acestui raport nu este convingătoare.

„Mi s-a părut un raport responsabil şi argumentat, de aceea nu cred că poziţia luată în grabă, a preşedintelui Iohannis, este convingătoare. Nu poţi să răspunzi unui raport prezentat astfel, detaliat, cu un comunicat scris în grabă şi care a dovedit că autorul său nici măcar nu a citit raportul complet. Dacă doreşte să răspundă, preşedintele Iohannis trebuie să aibă o prezentare la fel de convingătoare, cu referiri la Constituţie şi la legile ţării, cu referiri la deciziile Curţii Constituţionale, la activitatea concretă a procurorilor şi atunci vom crede că Iohannis este, la rândul său, responsabil şi nu acţionează doar în virtutea faptului că Procuratura până în clipa de faţă i-a fost aliată”, a afirmat Vosganian.

Citeşte şi: Tudorel Toader: Declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi