Vrăjitoarele scuipă farmece în Parlament VIDEO

RomaniaTV.net
12 12. 2011, 13:16

Mai multe vrăjitoare au venit la Palatul Parlamentului pentru a-i cere socoteală deputatului Nicolae Păun că vrea să le ia pâinea de la gură.

Staționate în fața Palatului, vrăjitoarele s-au apucat care mai de care să se întreacă în descântece și să se fălească cu obiectele aduse.

”Aicea avem o apă sfințită dăscântată…. să-i legăm gura”.

”Dacă domnul Păun a ajuns aicea și nu s-a mulțumit, o să părăsească acest palat. Vă promit. Prin dăscântecele și ritualurile noastre, nu o să mai aibă scaunul acesta”.

”Fugi, rău! Să se potolească răul și urîtul. Să rămână Parlamentul curat și minunat”, s-a pus pe descântec o altă reprezentantă a farmecelor.

Alta și-a propus ”confruntări televizate” cu deputatul.

”O să avem grijă să-l amuțim, să-l încremenim.”

O vrăjitoare, cu un borcan în mână, a explicat ce vrea să facă.

”Asta e licoarea specială adusă. Cu această vârtelniță de noapte, voi lucra până în seara de 1 martie… care voi învârti această vârtelniță să se învârtă răutatea asupra lor”.

Deși au forțat intrarea în curtea Parlamentului, pirandele n-au putut pătrunde și în clădirea în care sunt deputații și senatorii, ele nefiind lăsate să treacă de filtrul Legislativului.

Păun: Renunț dacă ele fac o vrajă prin care scot România din criză

Deputatul Nicolae Păun, preşedinte al Partidei Romilor, a iniţiat un proiect prin care practicile oculte să fie intezise, iar cei care le practică să ajungă la închisoare.

El a comentat ironic pentru România TV demersurile vrăjitoarelor: „Suntem la nivel de intenţie (cu propunerea legislativă, n.r.), dar repet: putem să renunţăm la intenţie dacă dumnealor fac o rugăciune, fac o incantaţie, o vrajă sau nu ştiu ce fac  să scoată România din criză şi atunci eu renunţ la idee”.