Vremea se răceşte în toată ţara. Avertizare de la meteorologi până vineri seară

RomaniaTV.net
21 09. 2017, 07:12

PROGNOZA METEO. În intervalul 21 septembrie, ora 10:00 – 22 septembrie, ora 20:00, vremea va continua să se răcească în toată țara, devenind rece pentru această perioadă cu precădere în regiunile intracarpatice, unde valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 14 și 18 grade.

În zona montană înaltă, trecător, precipitațiile vor fi mixte. Temporar vor fi intensificări ale vântului, în special în sudul teritoriului și în zona de munte, cu viteze la rafală de 45…55 km/h.

Îndeosebi în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova va mai ploua, dar numai pe arii restrânse se vor cumula peste 15…20 l/mp.

Citeşte şi: Ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vânt puternic. PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE