WIMBLEDON 2021. Cine este Emma Răducanu, adversara Soranei Cîrstea în turul trei GALERIE FOTO

02 07. 2021, 15:55

WIMBLEDON 2021. Emma Răducanu a reușit primele victorii din carieră la Wimbledon. În primul tur a trecut cu 7-6 (4), 6-0 de rusoaica Vitalia Diatchenko (30 de ani, 150 WTA), iar joi a produs o mare surpriză, învingând-o categoric pe Marketa Vondrousova (42 WTA), scor 6-2, 6-4.

Emma are 18 ani, tată român și mamă chinezoaică. „Tatăl meu e din București. La fel ca bunica, ca mamaia (n.a – pronunță românește cuvântul), care locuiește în continuare în centrul Bucureștiului. Revin acolo de câteva ori pe an pentru a o vedea. E foarte frumos. Iubesc mâncarea de acolo. Să fiu sinceră, e incredibilă! Bunica îmi gătește, iar ăsta e un alt lucru special”, a spus Emma Răducanu, într-un dialog cu Gazeta Sporturilor.

Citeşte şi Simona Halep ar fi putut fi obligată să se retragă de la Wimbledon chiar dacă nu ar fi fost accidentată. Ce a păţit în avionul de Londra

Emma Răducanu s-a născut în Toronto la 13 noiembrie 2002, dar la vârsta de 2 ani părinții s-a mutat cu părinții în Anglia. Tatăl ei este român, din București, iar mama chinezoaică. Răducanu a practicat mai multe sporturi până să ajungă la tenis, scrie bbc.com, printre care echitația și kartingul. A absolvit liceul doar cu 2 luni în urmă și este una dintre jucătoarele Academiei de Tenis din Bromley. Ea a dezvăluit că vine de câteva ori pe an în București.

Emma Răducanu a devenit cea mai tânără jucătoare britanică pătrunsă în turul al treilea la Wimbledon, după performanța Elenei Baltacha, care avea tot 18 ani, la ediția din 2002.  Elena Baltacha a murit în 2014, la vârsta de 30 de ani, din cauza unui cancer hepatic.

Citeşte şi WIMBLEDON 2021. Sorana Cîrstea vs Emma Răducanu, în turul al treilea