Zăpadă de 80 de centimetri în Parâng. 30 de copii şi turişti sunt evacuaţi din staţiune, pe jos FOTO şi VIDEO

Un grup de 30 de persoane, format din 20 de copii și 10 adulți, este evacuat pe jos, duminică, din stațiunea Parâng, cu ajutorul salvamontiștilor și jandarmilor montani, după ce a nins foarte mult, iar accesul spre zona turistică s-a blocat din cauza zăpezii, care depășește 80 de centimetri, și a vântului puternic.

13 nov. 2016, 10:17

UPDATE Inițial, s-a decis ca operațiunea să se desfășoare cu ajutorul telescaunului care face legătura între stațiune și Petroșani, dar întreruperile dese ale energiei electrice au schimbat planurile echipelor de salvare care au hotărât ca grupul să plece pe jos spre Cabana Rusu, a declarat, pentru Agerpres, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. 

Copiii nu sunt în pericol și vor fi supravegheați îndeaproape de salvamontiști. 

În stațiunea Parâng ninge din cursul nopții de sâmbătă spre duminică, iar stratul de zăpadă a ajuns la 80 de centimetri. În zonă vântul bate cu putere și viscolește zăpada, ceea ce nu permite accesul mașinilor, mai ales că drumul spre stațiunea Parâng nu este modernizat.

Din cauza zăpezii și a vântului, stațiunea Parâng a rămas câteva ore fără energie electrică, dar situația s-a remediat duminică dimineața. În perioada în care curentul electric a fost întrerupt, energia a fost asigurată cu ajutorul unui generator electric.

Potrivit salvamontiștilor, a nins și în stațiunea Straja, din Masivul Vâlcan, unde stratul de zăpadă a ajuns la 30 de centimetri. Aici nu sunt probleme, iar în stațiune numărul vizitatorilor este foarte mic.

În stațiunea Râușor, din Retezat, stratul de zăpadă este sub 2 centimetri, dar vântul bate tare.

Județul Hunedoara se află duminică sub cod portocaliu de ninsori, până luni la ora 11,00, și cod galben de vânt puternic, până duminică la ora 18,00.