Zborul MH370: Copilotul ar fi încercat să dea un telefon chiar înainte ca avionul să dispară de pe radar

RomaniaTV.net
12 04. 2014, 11:54

Apelul a fost însă pierdut pentru că aparatul de zbor a ieşit rapid din raza de acoperire’. apelului.

Conform unei alte surse, telefonul mobil al copilotului Fariq Abdul Hamid a fost ‘reconectat’ la reţea, fără a oferi drept sigură informaţia cu privire la încercarea de a apela un număr de telefon de la bordul avionului dispărut la 8 martie.

Avionul de pe cursa MH370 a zburat foarte jos, în apropiere de insula Penang, situata la vest de Malaezia, după ce a schimbat cursul de zbor, pentru ca un releu de telecomunicaţii să preia semnalul de la telefonul copilotului.

Aparatul telefonic a fost ‘reconectat’ între momentul în care aeronava s-a abătut de la cursul său şi momentul dispariţiei sale de pe ecranele radarelor. ‘O ‘reconectare’ nu reprezintă neapărat faptul că s-a încercat un apel telefonic. Ea poate fi rezultatul unei reporniri a telefonului’, conform aceleiaşi surse.

Ministerul Transporturilor din Malaezia a anunţat, la rândul său, că va examina aceste informaţii şi va publica un răspuns.