Zece morţi, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe un aeroport din Alaska

RomaniaTV.net
08 07. 2013, 05:32

„Erau zece persoane în avion şi au murit toate”, a declarat căpitanul Lesley Quelland.

Agenţia pentru siguranţa transporturilor (NTSB) a declarat că va investiga cauzele prăbuşirii avionului de Havilland DHC-3 Otter.

Potrivit şefului NTSB din Anchorage, Clint Johnson, nu este clar dacă accidnetul s-a produs la decolare sau la aterizare, relatrază NBC News.

Departamentul de poliţie din Soldotna a declarat că accidentul s-a produs în jurul orei 11.20 (22.20 ora României), iar când au ajuns serviciile de urgenţă, avionul era cuprins de flăcări.

„Echipele de prim-ajutor au încercat să scoată cadavrele persoanelor aflate la bord, precum şi să identifice victimele şi să anunţe membrii familiei”, a precizat poliţia din Soldotna într-un comunicat.