Zece români au încercat să treacă ilegal graniţa dintre Canada şi SUA

28 09. 2018, 18:40

Autorităţile americane au arestat zece imigranţi români care au încercat să traverseze ilegal frontiera dintre Canada şi Statele Unite, informează agenţia Associated Press şi publicaţia Montreal Gazette.

Poliţia de Frontieră din SUA a identificat două femei şi doi copii care traversau ilegal frontiera dintre Canada şi SUA. Migranţii sunt cetăţeni români, fără documente valabile de trecere a frontierei dintre cele două state. 

Încă o  femeie din România şi fiul ei au încercat să pătrundă din Canada în SUA prin zona Derby Line, din Vermont.

Poliţiştii de frontieră americani au reţinut doi români şi doi copii ai acestora care încercau să traverseze frontiera prin zona Champlain, New York.