Zeci de mii de oameni protestează, în Spania, după ce cinci indivizi au violat o tânără de 18 ani

Peste 30.000 de persoane au participat sâmbătă la un miting pe străzile oraşului spaniol Pamplona, protestând faţă de achitarea a cinci bărbaţi care erau acuzaţi că au violat o tânără de 18 ani în timpul festivalului San Fermin, informează site-ul postului France 24.

30 apr. 2018, 05:35
Zeci de mii de oameni protestează, în Spania, după ce cinci indivizi au violat o tânără de 18 ani

Este a treia zi consecutivă de proteste în oraşul din nordul Spaniei, după ce o instanţă a decis joi că cei cinci bărbaţi nu sunt vinovaţi de agresiune sexuală, inclusiv viol. Inculpaţii au primit o sentinţă mai blândă, fiind condamnaţi la nouă ani de închisoare pentru abuz sexual.

Cinci bărbaţi, cu vârste între 27 şi 29 de ani, originari din Sevilla, au fost acuzaţi că au violat o tânără de 18 ani din Madrid în iulie 2016. După incident, aceştia s-au lăudat pe Whatsapp, supranumindu-se ei înşişi „La Manada” (haita, n.red), potrivit Mediafax.

Citeşte şi O tânără a fost violată de 30 de bărbaţi. Imagini din timpul atacului, postate pe reţelele de socializare

Potrivit codului penal spaniol, pentru acuzaţia de viol este necesară dovedirea existenţei intimidării sau agresiunii violente.

Potrivit poliţiei, între 32.000 şi 35.000 de persoane au participat la demonstraţia care a avut loc sâmbătă la Pamplona, care s-a desfăşurat sub sloganul „nu e abuz sexual, este viol”.