A murit ultimul mascul de rinocer alb nordic din lume. Trăia în Kenya şi era păzit permanent de soldaţi înarmaţi

Sudan, ultimul mascul din specia de rinocer alb nordic, a murit la vârsta de 45 de ani. Din această specie mai sunt în viaţă doar două exemplare femelă.
Iulian Tudor
20 mart. 2018, 06:54
A murit ultimul mascul de rinocer alb nordic din lume. Trăia în Kenya şi era păzit permanent de soldaţi înarmaţi

Cele două exemplare de rinocer nordic alb rămase în viaţă sunt descendenţi ai lui Sudan, fiicele acestuia, Najin şi Fatu. Astfel, specia este pe cale de dispariţie un eşec de proporţie al oamenilor, care nu au reuşit conservarea. Abia în ultima vreme s-au făcut încercări de fertilizări in vitro, ca urmare a faptului că Sudan nu mai putea procrea pe cale naturală, însă acestea s-au dovedit fără succes. Costurile unei astfel de încercări se ridică la aproximativ 9 milioane de euro.

Specia a fost foarte vânată de braconieri, cornul acestori rinoceri fiind vândut pe piaţa neagră cu 75.000 de dolari kilogramul.

Sudan trăia împreună cu cele două fiice ale sale în rezervaţia Ol Pejeta, din Kenya. „A suferit enorm în ultimele 24 de ore. Nu se mai putea ridica şi avea răni deschise”, a scris într-o postare pe Twitter conducerea rezervaţiei, care a decis eutanasierea lui Sudan.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
Cum a reacţionat Patriarhia Română după donaţia uriaşă a lui Gigi Becali pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț de ultimă oră la Tribunalul București: Eu sunt pregătit, și poporul român e pregătit!
Playtech.ro
Cum obții terenul de sub casă și de lângă casă în România, conform legii. Procedura pentru pământul aferent locuinței
Adevarul
„Un idiot”. Nepoata lui Trump își ironizează unchiul, după ce acesta s-a lăudat cu rezultatul unui test cognitiv
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Anuntul momentului! Ce trebuie să știe toți românii
iamsport.ro
Fostul adversar al lui Chivu, la un pas de moarte după diagnosticul crunt: ”Clubul nu mi-a spus nimic la început. Mi-au fost distruse visele”
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! S-a stabilit soarta salariului minim pe economie
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai