Adolescentă lovită cu toporul de un vecin pe motiv că făcea gălăgie în faţa blocului. Bărbatul a fost reţinut

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Focşani, a fost reţinut joi dimineaţă după ce a lovit cu toporul o tânără de 17 ani. Bărbat retinuţ se luase la ceartă cu tatăl fetei şi a vrut să-l lovească cu toporul, nervos că fata acestuia împreună cu mai mulţi copii ar fi făcut gălăgie în faţa geamului apartamentului său. Toporul a ricoșat în zona umărului copilei. Adolescenta a fost transportată la spital, iar agresorul urmează să fie dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

RomaniaTV.net
12 iul. 2018, 07:44
Adolescentă lovită cu toporul de un vecin pe motiv că făcea gălăgie în faţa blocului. Bărbatul a fost reţinut

Incidentul a avut loc miercuri seară în cartierul Sud din Focşani. Între bărbatul de 62 de ani şi tânără ar fi izbucnit un conflict generat de faptul că aceasta şi o altă adolescentă ar fi făcut gălăgie şi i-ar fi răspuns urât locatarului. Pentru că discuţiile au degenerat, tânăra de 17 ani şi-a chemat tatăl, astfel că scandalul a luat amploare. La un moment dat, bărbatul de 62 de ani a mers în apartament, a luat un topor şi a vrut să-l lovească pe tatăl fetei, doar că acesta a ricoşat în umărul tinerei. 

Adolescenta a fost transportată la Spitalul Judeţean din Focşani pentru îngrijiri.

Agresorul a fost preluat de polițiști și, în urma audierii, a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi propus pentru arestare preventivă pentru 30 de zile.