Al doilea dintre cei şapte violatori din Vaslui, la un pas de libertate. Judecătorii i-au admis cererea de eliberare condiţionată

Al doilea tânăr dintre cei şapte condamnaţi în noiembrie 2014 pentru agresarea sexuală a unei tinere în vârstă de 18 ani în localitatea Văleni din judeţul Vaslui este la un pas de libertate. Judecătorii de la Judecătoria Vaslui au admis marţi cererea de eliberare a acestuia. Unul dintre cei şapte violatori din Vaslui care au șocat o țară întreagă a fost eliberat marţi din închisoare. El a stat 3 ani și jumătate după gratii.

RomaniaTV.net
13 iun. 2018, 08:58
Al doilea dintre cei şapte violatori din Vaslui, la un pas de libertate. Judecătorii i-au admis cererea de eliberare condiţionată

Magistraţii judecătoriei Vaslui au admis marţi cererea de eliberare condiţionată formulată pe numele lui Ionuţ Bogdan Boicu.

„Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarul Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului BOICU IONUŢ BOGDAN. În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului BOICU IONUŢ BOGDAN, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 6 ani, 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 973/2015 a Judecătoriei Vaslui, mandat de executare nr. 1135/2015. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art.101 alin.1 C. pen, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 101 alin. 2 lit.b, e Cod penal condamnatul BOICU IONUŢ BOGDAN va respecta, pe toată durata termenului de supraveghere, următoarele obligaţii: – să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; – să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere În baza art. 275 alin.6 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 32,5 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (av. Mîrfu Radu– delegaţie nr.969/17.05.2018) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.06.2018.
Document: Hotarâre 871/2018 12.06.2018″