În regimul comunist, 1 Mai era mai degrabă o sărbătoare de partid. Cu manifestări și grătare, vreme de un secol a fost ziua muncitorilor, până în zilele noastre, când de 1 mai începe sezonul estival. În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă, în 1890.

Dacă ne uităm în trecut, putem spune fără să greșim că întâiul mai românesc a avut trei perioade.

Ziua Muncii și a Partidului Comunist

Prima perioadă este din momentul în care am început să-l sărbătorim, adică din 1890 și până la instaurarea regimului comunist, în ’45. Timp de 55 ani, Ziua Muncii, atât sub Carol I sau regele Ferdinand, spun istoricii, a însemnat pentru popor sărbători câmpenești și ieșiri la iarbă verde.

Sub comuniști, 1 Mai s-a transformat într-o mare sărbătoare de preamărire a partidului. Cu tot fastul ei.

Muncitorii erau obligați să aducă elogii regimului comunist, la defilări grandioase, cu pancarte ce afișau chipurile conducătorilor.

Soții Ceaușescu erau primiți cu aplauze și onoruri, în semn de iubire și prețuire.

Muncitorii primeau liber, însă erau nevoiți să participe la manifestări. Dar chiar și așa, spun istoricii, oamenii preferă să-și amintească părțile frumoase din acele zile.

Așa am ajuns în epoca noastră, când 1 Mai a devenit mai degrabă ziua în care se dă startul sezonului estival.

Oricum am sărbători, un lucru este cert: Ziua Muncii este una liberă pentru angajați.

Totul a început în urmă cu 128 de ani, adică în 1889, când Congresul Internaționalei Socialiste a decretat 1 mai “ziua internațională a muncitorilor”.

În spatele deciziei au stat incidentele violente dintr-o piață din Chicago, unde zeci de mii de muncitori au cerut reducerea zilei de muncă la 8 ore.