Apele Române: Unda de poluare cu ulei de pe Mureş a fost neutralizată, iar pe luciul apei nu se mai văd pete

Unda de poluare cu ulei provenit de la Termocentrala Iernut a fost neutralizată, autorităţile anunţând, luni, că nu mai există niciun pericol. Apele Române consideră că a fost evitat efectul tranfrontalier al poluării, râul Mureş fiind inclus în acordul bilateral România - Ungaria.
Filip Stan
16 apr. 2018, 09:51
Apele Române: Unda de poluare cu ulei de pe Mureş a fost neutralizată, iar pe luciul apei nu se mai văd pete

Administraţia Naţională Apele Române a anunţat, luni, printr-un comunicat, că echipele de intervenţie au neutralizat unda de poluare de pe râul Mureş, cauzată de Termocentrala Iernut.

Sâmbătă şi duminică, în vederea stopării şi neutralizării undei de poluare, a fost solicitat sprijinul Administraţiile Bazinale de Apă – Crişuri, Banat, Jiu, Olt şi Someş-Tisa, pentru a aproviziona suplimentar echipele de intervenţie cu materiale şi baraje absorbante.

Primul baraj din rulouri absorbante a fost amplasat pe râu în zona Teiuş (Alba), unde a fost adunată o cantitate de 23-24% din emulsia uleioasă. Ulterior, un alt baraj fusese instalat în zona Şibot (Alba), unde după măsurătorile efectuate s-a constatat stoparea unei cantităţi de circa 30% din emulsia uleioasă.

Duminică dimineaţă au fost instalate trei baraje, la o distanţă de 25 de metri unul de celălalt, în amonte de captarea de apă a Termocentralei Mintia (Hunedoara).

„În urma observaţiilor efectuate luni, între orele 06:00 – 08:00, s-a constatat faptul că în aval de această salbă de baraje absorbante nu mai sunt vizibile nici pete compacte de ulei şi nici măcar irizaţii, drept pentru care considerăm că unda de poluare cu produse uleioase a fost neutralizată”, precizează Apele Române.

Conform comunicatului, „prin acţiunea rapidă şi eficientă a fost evitat efectul tranfrontalier al poluării, râul Mureş fiind inclus în acordul bilateral România – Ungaria”.

Autorităţile au decis ca pentru siguranţă să fie instalate, luni, două baraje cu rulouri absorbante în localitatea arădeană Căpruţa, situată la circa 130 de kilometri de localitatea Mintia.

În judeţul Hunedoara, în zona confluenţei râului Mureş cu râul Caian, au fost montate trei baraje din rulouri absorbante, în completare la cele instalate anterior.

Poluarea accidentală de pe râul Mureş s-a produs vineri, la ora 12:40, fiind vorba de o tonă de ulei mineral provenit de la un transformator al Termocentralei Iernut, în acest caz fiind aplicată o amendă de 40.000 de lei.

Poluarea s-a produs la 100 de metri în aval de termocentrală şi s-a dispersat pe o lungime de zece kilometri şi o lăţime de 70-80 metri.

Conform autorităţilor, uleiul de turbină nu conţine bifenil policloruraţi şi trifenil policlorurat, având un impact redus asupra mediului.
Până în prezent, nu s-a constatat fenomenul de mortalitate piscicolă.

Imediat după accident, Administraţia Bazinală de Apă Mureş a informat telefonic partea ungară cu privire la posibila prezenţă a irizaţiilor de ulei mineral.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar