Arsenal Londra l-a desemnat pe succesorul lui Arsene Wenger. Este basc şi ultima oară a antrenat-o pe PSG

Marea dilemă a verii, care va fi următorul manager al lui Arsenal Londra după plecarea lui Arsene Wenger, pare să fi fost dezlegată de şefii "tunarilor".

21 mai 2018, 20:10

Unai Emery, fostul antrenor al grupărilor FC Sevilla şi PSG, va fi numit managerul lui Arsenal, potrivit presei engleze. Iniţial se vorbise de numirea lui Mikel Arteta în locui lui Arsene Wenger, dar părţile nu s-au înţeles.

Unai Emery are 46 de ani, iar în ultimele două sezoane a antrenat-o pe Paris Saint-Germain. Anterior, între 2013 şi 2016 el a stat pe banca lui FC Sevilla, cu care a cucerit Liga Europa trei ani la rând, în 2014, 2015 şi 2016.

Unai Emery este originar din Ţara Bascilor, iar printre echipele pe care le-a mai antrenat se numără Almería, Valencia şi Spartak Moscova.