BILETE NEVERSEA 2018: cât costă şi de unde pot fi procurate tichete la cel mai mare festival de pe plajă din Europa

BILETE NEVERSEA 2018: Organizatorii Neversea au pus în vânzare, de marţi, biletele de o zi pentru cel mai mare festival de pe plajă din Europa, fiind făcut public şi programul zilnic. Între cei care vor urca pe scenă se află cei mai buni artişti ai momentului, între care şi Armin van Buuren sau John Newman.  
Filip Stan
29 mai 2018, 12:47
BILETE NEVERSEA 2018: cât costă şi de unde pot fi procurate tichete la cel mai mare festival de pe plajă din Europa

Pe cele şapte scene ce vor fi amenajate în perimetrul Festivalului Neversea vor concerta, între alţii, The Script, Scooter, John Newman, Armin Van Buuren, Hardwell, Alan Walker, Steve Angello, Jonas Blue, Steve Aoki, Redfoo, Nina Kraviz, Pendulum şi Jamie Jones.

Organizatorii festivalului au făcut public, marţi, programul pe zile al festivalului, dar şi o parte din artiştii anunţaţi deja, ce vor concerta pe cele şapte scene.

Astfel, joi, 5 iulie, vor concerta Hardwell, Alan Walker, GTA, Yellow Claw, Modestep, NGHTMRE, Satra B.E.N.Z., DOC, Acid Pauli, Blond:ish, El Mundo, Nightmares on Wax şi mulţi alţii.

Vineri, 6 iulie, va veni rândul lui Steve Angello, Galantis, Jonas Blue, Kungs, Redfoo, Nina Kraviz, Lucy, Mumdance, DJ Premier, Pendulum DJ Set, Rusko, Deliric&Silent Strike, Claptone, Lum, NU, Rampue, Yokoo şi mulţi alţii.

Între cei care vor vor concerta sâmbătă se numără Armin van Buuren, John Newman, Sunnery James & Ryan Marciano, Tujamo, AME, Priku, Sit, Charlie, Premiesku, Sublee, Camo&Krooked, Chase&Status DJ Set, Dope D.O.D, Macanache, Paraziţii, Christian Loffler, Jan Blomquist & Band, Marwan, în timp ce duminică, 8 iulie, vor urca pe scenă The Script, Axwell&Ingrosso, Steve Aoki, Subcarpaţi, Scooter, W&W, Jamie Jones, Eats Everything, Dan Andrei, Emi, Kozo, VincentIulian, Dub FX, Noisia DJ Set, Culese din Cartier, Grasu XXL, Begun, Black Coffe, Satori Live, Stavroz Live şi mulţi alţii.

„Programul este parţial şi poate suferi modificări”, au arătat organizatorii.

De asemenea, aceştia au mai anunţat că începând de marţi, de la ora 14.00, se pot achiziţiona bilete de o zi.

Pentru zilele de joi şi vineri, fanii festivalului pot cumpăra biletele de o zi la preţul promoţional de 225 de lei plus taxe. Preţul final al acestora va fi de 250 de lei plus taxe. Pentru zilele de sâmbătă şi duminică, preţul biletului este de 250 de lei plus taxe, preţul final al acestuia fiind de 275 de lei plus taxe.

Neversea 2018 va avea loc în perioada 5-8 iulie, la Constanţa. Timp de patru zile şi patru nopţi, fanii festivalului vor avea parte de cele mai intense apusuri şi răsărituri de soare acompaniate de muzica valurilor Mării Negre dar şi de muzica celor mai buni artişti ai lumii.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce decizie a luat directorul general de la Hidroelectrica în legătură cu averea sa. Motivul pentru care Bogdan Badea a ajuns în instanță
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise în anumite intervale orare. Propunerea primarului capitalei: Să scoatem mașinile neesențiale
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
19.000 de locuri de muncă pentru absolvenți. Cele mai bune oferte pentru tineri
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar