BMW a prezentat în premieră noul SUV X2, la salonul auto de la Detroit

Publicat: Marţi, 16 Ianuarie 2018 10:54 // Actualizat: Marţi, 16 Ianuarie 2018 10:54 // Sursa: romaniatv.net

BMW a prezentat luni, în premieră, noul SUV X2, la salonul auto de la Detroit, o versiune a vehiculului X1 pe care o descrie ca fiind mai atrăgătoare şi mai nervoasă, relatează Bloomberg.

Automobilul X2 completează gama vehiculelor X, care porneşte de la X1 până la conceptul X7, un mostru SUV cu trei rânduri de scaune prezentat la rândul său la salonul de la Detroit.

Bernhard Kuhnt, preşedinte şi director general al BMW, a caracterizat noul crossover X2 drept esenţial pentru continuarea creşterii, în condiţiile în care o treime din vânzările de vehicule la nivel mondial sunt generate de gama X.

2017 a fost cel mai profitabil an din istoria BMW, cu o creştere de 4,1% a câştigurilor comparativ cu 2016, reprezentând un pas către îndeplinirea recâştigării poziţiei de lider al segmentului de lux al pieţei auto, de la Mercedes-Benz.

BMW a prezentat X2 la Detroit ca fiind un vehicul mai sexi şi nervos decât X1, într-un film cu tineri frumoşi, în deşert, în apropierea oceanului.

X2 va fi un concurent atrăgător pe segmentul crossoverelor sport de dimensiuni mai mici, care include Audi A3, Mercedes-Benz GLA şi Porsche Macan. 

Versiunea de producţie a X2 a rămas practic nemodificată faţă de versiunea concept prezentată anul trecut tot la Detroit, cu expecţia unor finisaje de interior şi a unei rotunjiri generale a colţurilor exterioare ale vehiculului.

X2 este echipat cu un motor turbo de 2 litri, în 4 cilindri, cu o putere de 228 de cai. Vehiculul are o transmisie în 8 viteze şi tracţiune 4X4, la care se adaugă, în cazul M Sport X Package, transmisia sport automată.

Potrivit datelor companiei, SUV-ul X2 atinge 100 de kilometri pe oră în 7.7 secunde, iar viteza maximă este 227 kilometri pe oră.

Vehiculul are cinci locuri şi include tehnologiile BMW pentru evitarea coliziunilor şi cele de divertisment. Cu toate că BMW se referă la automobil ca fiind un model coupe, datorită plafonului jos şi a ţinutei atletice,vehiculul are patru uşi.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
BMW BMW SUV X2 lansare BMW SUV X2 Salonut Auto Detroit
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6667
RON
17 Oct
noapte 10 °
zi 21 °
Ultimele joburi adaugate
24 H