Gabriel Oprea şi fiul său, sechestru pe bunuri în dosarul Bogdan Gigină. Familia poliţistului cere 3 milioane euro daune

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost chemat la audieri la DNA în cazul poliţistului Bogda Gigină, transmite România TV. Tot miercuri a fost audiat la DNA în acelaşi dosar şi fiul lui Gabriel Oprea. Surse judiciare susţin că aceştia au fost înştiinţaţi cu privire la sechestrul instituit asupra bunurilor lor.

07 dec. 2016, 06:58
Gabriel Oprea şi fiul său, sechestru pe bunuri în dosarul Bogdan Gigină. Familia poliţistului cere 3 milioane euro daune

UPDATE Familia lui Bogdan Gigină s-a constituit parte civilă în dosarul instrumentat de DNA în cazul morții polițistului, în care este acuzat și fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, cerând daune de trei milioane de euro, au declarat miercuri surse judiciare citate de Agerpres.


UPDATE Procurorii DNA au pus sechestru, miercuri, pe o parte din averea lui Gabriel Oprea şi a fiului său, Gabriel Oprea Junior, în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. Sursele judiciare nu au precizat, însă, şi cuantumul până la care ajunge sechestrul.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă probele din dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, potrivit unor surse judiciare.

Oprea a refuzat să facă vreo declaraţie înainte de a se întâlni cu procurorii.

Fiul lui Gabriel Oprea s-a prezentat şi el miercuri în faţa procurorilor anticorupţie, în acelaşi dosar. Acesa a părăsit sediul DNA după mai puțin de o oră și nu a dat declarații presei.

Gabriel Oprea a fost şi în 17 octombrie la DNA, fiind citat de procurori pentru a fi pus sub acuzare după ce preşedintele Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală în cazul fostului ministru de Interne, sub acuzaţia de ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, în 14 octombrie, ministrului Justiţiei, cererea de urmărire penală pentru ucidere din culpă a lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne în perioada martie 2014 – noiembrie 2015, solicitarea fiind adusă la cunoştinţă şi Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care primise solicitarea de la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cererea DNA prin care se solicita aviz de la preşedintele Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a fostului ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea, sub acuzaţia de ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, a ajuns în 12 octombrie la Preşedinţie. Solicitarea a fost transmisă după încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând din 1 octombrie.

Direcţia Naţională Anticorupţie ceruse, în 1 septembrie, Senatului aviz pentru urmărirea penale a lui Gabriel Oprea, însă solicitarea a fost respinsă de senatori în 19 septembrie. Ulterior, Oprea a demisionat din Senat, după proteste în stradă.

Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19.00, agentul de poliţie Bogdan-Cosmin Gigină, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Gabriel Oprea, a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a decedat.

„În ceea ce priveşte cauza accidentului de circulaţie constând în viteza de deplasare (84 de km/h) şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de Interne Oprea Gabriel. Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinaţiei şi a momentului precis la care acesta trebuia să ajungă la destinaţie. De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depăşirea limitei de siguranţă”, susţin anchetatorii.

La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni, precizează procurorii.

„În raport cu ansamblul probelor administrate până în prezent (între care două expertize criminalistice şi o expertiză tehnică ) se reţine că există indicii rezonabile în sensul că ministrul de interne Oprea Gabriel este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul pe care demnitatea deţinută i-l conferea şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează deplasarea coloanei oficiale care îl însoţea, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Gigină Bogdan-Cosmin”, mai arată DNA. 

Fostul ministru de Interne declara în urmă cu două luni că le cere iertare membrilor familiei poliţistului Bogdan Gigină, dar că maşina în care se afla la momentul accidentului avea o viteză sub 60km/h, precizând că „nu venea de la cârciumă”.

„Eram în timpul serviciului, veneam de la o instituţie parteneră şi a căzut aici, aproape. Nu se grăbea nimeni şi vă spun şi de ce. În urma cercetărilor, şi viteza mea şi a maşinii care ne însoţea era sub 60 de kilometri la oră. Nu se grăbea nimeni. Cer iertare familiei poliţistului Gigină, ştiu ce înseamnă să ai un deces în familie, e o mare tragedie pe care nu şi-a dorit-o nimeni, nu veneam de la restaurant, nu veneam de la cârciumă, veneam de la serviciu”, a declarat fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea a precizat că maşina în care se afla în seara accidentului a oprit după ce poliţistul Bogdan Gigină a căzut, dar că un alt poliţist, de pe maşina care îi însoţea, şi care era naşul lui Gigină „le-a făcut semn să plece”, fostul ministru adăugând că nu şi-a dat seama de accident.

„Am plecat fiindcă au insistat. Nu ne-am dat seama de accident. Nu am ştiut de accident. Am aflat de accident la aproximativ 15 minute”, a spus Oprea, citat de news.ro. 

„La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni”, susţin procurorii.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.

Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, numărul fiind „de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale”, a explicat DNA.