Boris Johnson susţine campania pentru emiterea de timbre poştale dedicate ieşirii Marii Britanii din UE

Şeful diplomaţiei britanice Boris Johnson şi-a exprimat vineri susţinerea pentru o campanie demarată de un cotidian popular în favoarea emiterii de timbre poştale pentru marcarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), în martie 2019, în pofida opiniei guvernului conservator din care face parte că o asemenea acţiune ar duce la dezbinarea societăţii, informează agenţia de presă dpa.

05 ian. 2018, 17:39
Boris Johnson susţine campania pentru emiterea de timbre poştale dedicate ieşirii Marii Britanii din UE

„Părăsirea UE va fi un moment monumental în istoria Marii Britanii, aşa că (haideţi) să emitem un timbru poştal omagial care să-i arate lumii că am scăpat de Brexit”, a declarat Johnson pentru tabloidul The Sun.

Miniştrii din guvernul condus de Theresa May şi Poşta Regală Britanică au exclus emiterea de timbre poştale, punând din nou afirmaţiile făţişe ale lui Boris Johnson pe poziţii de contradicţie cu linia oficială cu privire la Brexit.

Johnson a condus campania pentru ieşirea Marii Britanii din UE înainte de referendumul care a avut loc anul trecut.

El a depus jurământul de credinţă pentru guvernul Theresei May după ce a fost criticat că a promovat „o viziune personală asupra Brexitului” în septembrie, pe fondul diferenţelor dintre tabăra conservatorilor care pleda pentru menţinerea în UE şi cea care susţinea ieşirea din Uniune.

Citeşte şi Fostul premier Tony Blair vrea să împiedice ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Potrivit ministrului pentru servicii poştale, Margot James, citată de The Sun, orice timbru poştal care să marcheze Brexitul ar crea „dezbinare”.

Când a fost întrebată de ce ţara nu ar trebui să emită timbre poştale care să marcheze Brexitul, în condiţiile în care a emis unele cu ocazia aderării la Comunitatea Economică Europeană, în 1973, James a spus: „Nu cred că atunci a fost vorba de o problemă care să stârnească atâta dezbinare”.

„Poşta Regală Britanică nu are intenţia de a le emite şi nu mă voi amesteca în niciun fel în această problemă”, a mai spus ea.