CCR: Dispoziţii din OUG de modificare a legii privind sistemul unitar de pensii publice, neconstituţionale

Curtea Constituţională a României a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. 

30 oct. 2013, 13:08
CCR: Dispoziţii din OUG de modificare a legii privind sistemul unitar de pensii publice, neconstituţionale

Curtea Constituţională a României a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit Agerpres.

VEZI ŞI Ponta: Curtea Constituţională sprijină evaziunea fiscală

Plenul CCR în şedinţa de marţi a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Gheorghe Gârbovan, Aurel Barz şi Adrian Nicolae Ghilea în dosarele nr.3839/108/2013, nr.3840/108/2013 şi nr.3838/108/2013 ale Tribunalului Arad – Secţia civilă.

‘În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituţionale’, se arată într-un comunicat al CCR transmis miercuri AGERPRES. 

Prevederile declarate neconstituţionale stabilesc ‘(2) Indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. (3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă’. 

Alin. (1) la care face trimitere alin. 2 prevede că în anul 2013 indicele de corecţie care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este 1,06. 

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Tribunalului Arad – Secţia civilă.