Ce spun culorile pe care le porti despre tine?

Hainele pe care le purtăm pot spune multe despre personalitatea noastră. Află ce reprezintă culorile pe care le purtăm.

26 ian. 2015, 22:59
Ce spun culorile pe care le porti despre tine?
Atunci când cumpărăm o haină, nu o alegem doar în funcţie de model, mărime şi preţ, ci şi în funcţie de culoarea sa. Poate crezi că o culoare anume pur şi simplu te avantajează, dar adevărul este că o alegi şi în funcţie de personalitatea ta, fie că o faci sau nu în mod conştient.
Jennifer Baumgartner, doctor în psihologie şi autoare a cărţii „You Are What You Wear”, consideră că „ceea ce purtăm poate fi un indicator despre ceea ce se petrece înauntru. Există o permanentă conversaţie între interior şi exterior”. Iată, deci, ce spun culorile pe care le porţi despre tine:
Albul sugerează inocenţa, puritatea şi umilinţa. De obicei, persoanele care obişnuiesc să poarte alb sunt sincere, umile, respectuoase şi sigure pe sine
 
 
Negrul sugerează sofisticarea şi puterea. Dacă îţi place să porţi negru, cel mai probabil eşti o tipă modernă, stilată şi graţioasă.
Roşu este cea mai pasională culoare. Femeile care poartă des roşu sunt sexy, au încredere în forţele proprii, ştiu cum să atragă atenţia asupra lor şi nu le e teamă să se afle în poziţii de leadership. De asemenea, studiile au arătat că bărbaţii se simt atraşi de această culoare, considerând că o femeie este mai atrăgătoare dacă poartă roşu.
Albastru este o culoare liniştită, care semnifică armonia, pacea şi calmul. Persoanele care obişnuiesc să poarte haine albastre sunt de obicei încrezătoare, loiale şi liniştite. Este recomandat să purtăm bluze sau cămăşi albastre la interviurile de angajare, arată studiile.
 
 
 
Violetul este culoarea regilor. Când porţi îmbrăcăminte violet, arăţi celor din jur că eşti stilată, senzuală, creativă.