Cei patru bărbaţi care AU VIOLAT o fată la Caracal chiar de ziua ei au fost REŢINUŢI

Patru bărbaţi acuzaţi că au violat o fată la Caracal, pe un câmp, chiar în ziua în care aceasta împlinea 18 ani, au fost reţinuţi, miercuri, de procurori, la aproape două luni de la eveniment.

05 aug. 2015, 12:16
Cei patru bărbaţi care AU VIOLAT o fată la Caracal chiar de ziua ei au fost REŢINUŢI

Militarul de la baza din Deveselu şi ceilalţi trei bărbaţi din Olt suspectaţi că au violat o tânără, în luna iunie, au fost reţinuţi, miercuri, de procurorii Parchetului Militar Bucureşti, care cer arestarea lor preventivă.

Procurori militari ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Răzvan Ionuţ Negreţ, soldat la o unitate militară din judeţul Dolj, Ionuţ Valentin Ionescu, Florin Codruţ Ionescu şi Marian Alexandru Feleşco, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, potrivit unui comunicat al Parchetului instanţei supreme.

Totodată, procurorii au dispus reţinerea celor patru inculpaţi, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 14 spre 15 iunie, pe un câmp din apropierea municipiului Caracal, inculpaţii, prin constrângerea victimei R.V., au întreţinut cu aceasta raporturi sexuale.

Dosarul, aflat iniţial la Parchetul Judecătoriei Caracal, a fost înaintat Parchetului Militar Bucureşti.

Pe 15 iunie, tânăra a fost violată pe un câmp din apropierea orașului Caracal din județul Olt, de patru tineri, dintre care unul este militar la Baza NATO din Deveselu. Fata, împreună cu o prietenă de 15 ani, voia să ia un taxi pentru a merge la un amic, într-un sat aflat la 30 de kilometri depărtare de Caracal. Cele două s-au întâlnit cu un coleg de clasă al fetei de 18 ani, care s-a oferit să le ducă cu maşina lui.

Pe drumul dintre Deveselu şi Caracal, şoferul a lăsat să urce în autoturism încă trei prieteni şi, pe un câmp în apropierea orașului, au violat-o timp de două ore pe tânăra de 18 ani, în timp ce prietena ei minoră era ţinută ostatică în maşină.

CITEŞTE ŞI Violul în grup „de majorat” din Olt, în atenţia CSM. A fost sesizată Inspecţia Judiciară

Deși fata a depus plângere la poliție, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a trimis dosarul spre anchetă la Parchetul Militar București, abia pe 23 iulie. Procurorii justifică tergiversarea anchetei pe motiv că nu știe cine are competență jurisdicțională întrucât unul din făptuitori este militar la Baza NATO de la Deveselu.

Parchetul Militar Bucureşti a demarat ancheta penală și a emis, miercuri, mandate de reținere pentru 24 de ore pe numele celor patru violatori, urmând ca în cursul zilei de joi aceştia să fie duși la Tribunalul București cu propunerea de arest preventiv pentru 30 de zile.