Clericul Fetullah Gulen condamnă vânătoarea de vrăjitoare ce a urmat puciul eşuat de la Ankara

Fethullah Gulen, un cleric musulman acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din Turcia, a negat din nou că ar fi fost implicat în această acţiune "josnică" şi a condamnat "vânătoarea de vrăjitoare" iniţiată de Administraţia Recep Erdogan după evenimentele din iulie 2016.
Iulian Tudor
15 iul. 2017, 11:48
Clericul Fetullah Gulen condamnă vânătoarea de vrăjitoare ce a urmat puciul eşuat de la Ankara

„Acuzaţiile la adresa mea în legătură cu această tentativă de lovitură de stat sunt fără temei, calomnii motivate politic”, a declarat Gulen, un fost aliat al preşedintelui Erdogan şi care din anul 1999 locuieşte în Statele Unite.

„Reiterez faptul că personal condamn acest puci josnic şi autorii lui”, a adăugat clericul, care a denunţat şi „vânătoarea de vrăjitoare iniţiată pentru a elimina pe oricine pare lipsit de loialitate faţă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi regimul lui”.

Gulen a făcut aceste afirmaţii cu o zi înainte de prima comemorare a tentativei eşuate de lovitură de stat din Turcia, potrivit Mediafax.

În urma evenimentelor din luna iulie 2016, autorităţile turce au arestat peste 50.000 de persoane, iar 140.000 de funcţionari publici şi militari au fost suspendaţi din funcţii ori demişi. Persoanele vizate de anchete sunt suspectate că ar avea legătură cu Fethullah Gulen, un cleric musulman acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat militară.

Deşi activiştii, opoziţia şi guvernele occidentale au criticat măsurile punitive, Ankara insistă că este necesar să elimine în totalitate presupusa ameninţare reprezentată de mişcarea clericului Fethullah Gulen.

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Ana Bodea vrea un copil cu Valentin Butnaru: „Nu m-a cerut încă, dar îmi doresc!“
Fanatik.ro
Pensionarii care vor primi cei mai mulți bani de la 1 septembrie. Vor încasa aproape dublu
Capital.ro
Interdicția care se aplică în toată România. E interzis să le faci asta vecinilor
Playtech.ro
Reacţia lui Hagi când Loredana s-a aşezat lângă el! Nu a putut să reziste când a văzut decolteul vedetei. Imaginea momentului
DailyBusiness
Ai planuri pentru această vară? ANM anunță cum va fi vremea în iunie
Adevarul
Indignare mondială după atacul israelian de la Rafah. Premierul cataloghează atacul drept o „greșeală tragică”
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Veste mare pentru românii care merg la mare. Se deschide noua autostradă
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
wowbiz.ro
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Cancan.ro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Vara anului 2024 va fi una dintre cele mai călduroase veri din istorie, anunță Organizația Meteorologică Mondială
Capital.ro
Aceste mașini vor fi interzise de pe șosele. UE vrea să le elimine
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și își caută iubit la 12 ani de când a divorțat
stirilekanald.ro
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
substantial.ro
Sotul uita telefonul acasă și descoperă un joc periculos între soție și amantă: Mesajele care au declanșat scandalul
MediaFlux
IMPOZITE mai mari pentru pensie. Seniorii care vor primi BANI mai puțini
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'