Comisia Europeană a admis sesizarea UNSAR privind plafonarea tarifelor RCA

Comisia Europeană a admis sesizarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) cu privire la plafonarea tarifelor RCA, iar Guvernul are la dispoziție 10 săptămâni ca să răspundă, informează, joi, UNSAR. 
Alina Costache
17 nov. 2016, 12:55
Comisia Europeană a admis sesizarea UNSAR privind plafonarea tarifelor RCA

„Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a primit o scrisoare de la Comisia Europeană prin care ni se comunică faptul că sesizarea noastră a fost admisă și se află în analiză. Conform scrisorii primite, Guvernul are la dispoziție zece săptămâni să răspundă Comisiei Europene și, la rândul ei, Comisia are alte zece săptămâni la dispoziție să analizeze răspunsul”, spune UNSAR, conform Agerpres. 

Uniunea precizează că, în acest caz, așteptarea este ca legislația națională pe segmentul RCA să nu contravină legislației europene.

„Pe lângă încălcarea reglementărilor naționale și europene, plafonarea tarifelor RCA va avea, pe termen mediu și lung, efecte negative care vor fi resimțite și de asigurați”, susține UNSAR.

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a anunțat, la începutul lunii noiembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, că sesizat Comisia Europeană cu privire la plafonarea tarifelor RCA, deoarece consideră că plafonarea tarifelor RCA încalcă principiul pieței libere, concurențiale, prevăzut de Constituția României, dar și o serie de reglementări europene.

„Ca urmare a aprobării de către Guvern a tarifelor plafonate pentru polița de asigurare obligatorie auto, UNSAR își reafirmă intenția de a acționa pe toate căile posibile pentru ca reglementările specifice acestui domeniu să respecte cadrul legislativ existent, atât la nivel național, cât și european. În primul rând, plafonarea tarifelor RCA încalcă un principiu de bază prevăzut de Constituția României, cel al unei piețe libere, concurențiale, iar membrii UNSAR analizează în acest moment cele mai bune variante de a acționa împotriva acestei prevederi. UNSAR a sesizat deja Comisia Europeană cu privire la încălcările Directivei 2009/138/CE și ale Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, existând premisele ca România să fie sancționată pentru încălcarea legislației comunitare”, se menționa în comunicatul UNSAR.

Guvernul a adoptat pe 2 noiembrie, după o consultare publică de o săptămână, tarifele maxime ce urmează să fie aplicate de societățile care practică asigurările obligatorii auto, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

„Tarifele maxime se vor aplica de către societățile de asigurare o perioadă de șase luni de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern. Societățile de asigurare vor aplica în această perioadă de șase luni tarifele de primă notificate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei hotărâri, fără însă a depăși tarifele de primă maxime prevăzute în actul normativ adoptat. Metodologia de calcul și tarifele maximale au fost stabilite de ASF, prin consultare cu asociațiile transportatorilor și cu societățile de asigurări”, a spus Iolu, într-un briefing susținut la Palatul Victoria.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar