CONTROL la Institutul Oncologic Bucureşti, dispus de Nicolăescu

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis, vineri, trimiterea "de urgenţă" a unei echipe de control la Institutul Oncologic Bucureşti (IOB), după ce Mediafax a relatat că unitatea nu mai dispune de unele medicamente şi materiale sanitare, potrivit declaraţiilor pacienţilor.
Marilena Vili
06 dec. 2013, 15:10
CONTROL la Institutul Oncologic Bucureşti, dispus de Nicolăescu

„Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis trimiterea de urgenţă a unei echipe de control, formată din specialişti ai Corpului de Control, coordonată de secretarul de stat Adrian Pană, pentru a evalua situaţia”, informează Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, Nicolăescu a solicitat managerului interimar Ana-Maria Niţulescu, numit în urmă cu trei săptămâni la IOB, ca „în cel mai scurt timp să ia toate măsurile care se impun pentru a pune la dispoziţia pacienţilor medicamentele şi materialele sanitare necesare şi să evalueze urgent întreaga situaţie găsită la Institut”, mai precizează ministerul.

Unii pacienţi ai Institutului Oncologic Bucureşti au fost puşi, vineri, în faţa unei situaţii de criză: nu puteau face tratament citostatic, întrucât nu exista ser fiziologic, iar unitatea nu mai avea nici antibiotice, leucoplast şi comprese, directoarea declarându-se surprinsă de situaţie.

„Este îngrozitor, nu mai avem nimic. Nu avem ser fiziologic necesar dizolvării citostaticelor şi nici medicamentul Osetron, care se dă pentru stările de greaţă ce apar în urma administrării citostaticelor. Nu avem nici calmante, leucoplast, comprese şi antibiotice”, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai mulţi pacienţi internaţi în unitatea sanitară.

Potrivit pacienţilor, în faţa acestor lipsuri, medicii ridică neputincioşi din umeri, iar unii se oferă să plătească din propriul buzunar pentru cumpărarea de medicamente.

„Ne-am dus la doamna doctor de la noi, de pe secţie. A spus că în afară de a ne da dânsa bani ca să ne luăm medicamente sau comprese, nu are soluţie”, a spus o pacientă.

Managerul Institutului Oncologic Bucureşti (IOB), Ana-Maria Niţulescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a aflat vineri despre lipsa unor medicamente şi materiale sanitare şi că nu există stocuri de urgenţă.

„Abia astăzi (vineri – n.r.) am aflat şi eu despre această situaţie. A fost o surpriză. Nu există stocuri de urgenţă. Şi mă miră că nu avem materiale sanitare, ştiam că avem. Măcar medicaţia pentru cancer o avem. Din păcate, nu putem şti cât se agravează starea unui bolnav de la o zi la alta”, a spus Niţulescu.

Potrivit managerului IOB, în ultima lună, toate spitalele au această problemă.

„Din păcate, cu toţii suferim la acest sfârşit de an. Aşteptăm de la Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – n.r.) suplimentarea banilor”, a mai spus ea.

Ana-Maria Niţulescu a mai spus că desemnat o comisie care să se ocupe de deblocarea situaţiei.

„Sperăm ca săptămâna viitoare să rezolvăm situaţia”, a mai spus Niţulescu.

Coordonatorul programului oncologic de la IOB, dr. Mircea Dediu, a spus, la rândul său, că nu ştie nimic despre lipsa medicamentelor reclamate de bolnavii din spital şi nici nu poate verifica informaţia, întrucât nu se mai află în spital.

„Eu ştiu că medicamente pentru cancer avem. De altele nu ştiu nimic.Nu sunt în spital. Şi nu am cum să verific”, a spus Dediu.

Medicul Monica Pop, membru în Consiliul de Administraţie al IOB, a aflat despre nemulţumirile pacienţilor şi consideră inadmisibilă această situaţie.

„Vom cere remedierea de urgenţă a acestei situaţii, întrucât consider inadmisibilă o astfel de stare”, a declarat Pop.

DailyBusiness
Vila de protocol a lui Nicolae Ceauşescu din Arad, scoasă la vânzare. Locuinţa are 30 de camere şi o curte interioară generoasă
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cât costă să te muți în palatul lui Dinu Patriciu. Ofertă specială: un milion de euro reducere. Proprietatea include vilă, piscină, foișor și seră
Capital.ro
Călin Georgescu, pus la pământ. Patriarhia Română i-a dat lovitura decisivă. Minciuna nu a rezistat
Playtech.ro
Un astrolog a dezvăluit ce se întâmplă până la final cu concurenții de la Insula iubirii. Care sunt cuplurile care rezistă
Adevarul
Multinaționalele iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
A circulat cu 77 km/h pe o stradă și a primit o amendă de 95.000 de euro
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Tragedie pe drumul spre Thassos! Trei persoane și-au pierdut viața după ce un TIR a lovit violent două mașini la bariera de taxare
Cancan.ro
Motivul pentru care George Burcea nu mai apare în Wednesday, sezonul 2. IREAL ce salariu ar fi cerut actorul român
iamsport.ro
Fostul jucător de la FCSB a ajuns de nerecunoscut: ”I-au distrus viața!”
MediaFlux
Donald Trump, mesaj surpriză înainte de întâlnirea cu Zelenski și liderii europeni: Știu exact ce fac
stirilekanald.ro
Raluca Pânzaru NU s-a sinucis! Cum a murit, de fapt! Breaking news
Guvernul vrea să taie cu 30% salariile de la ANRE, ASF și ANCOM. Vor fi reduse cu 10% și posturile