COP21: Parisul, blocat cu ocazia conferinţei internaţionale pentru schimbările climatice

Capitala Franței este parțial blocată luni, înaintea începerii Conferinței internaționale a ONU pentru schimbările climatice (COP21), în zona de nord unde se află aeroportul Bourget, chiar dacă francezii au primit instrucțiuni din partea autorităților să nu folosească mașinile personale și să evite pe cât posibil și folosirea transportului în comun.

30 nov. 2015, 10:39

Numeroase artere principale au fost închise circulației publice. Nord-vestul capitalei franceze, de la frumoasele cartiere din vest spre nord pe unde se realizează accesul la COP21 sunt în mod special afectate de aceste restricții.

Zonele periferice, care de obicei erau aglomerate de la primele ore ale dimineții, au fost închise traficului public pentru a se permite accesul mașinilor oficiale ale conferinței, cum este cazul autostrăzii A1 care leagă Parisul de zona de nord a Franței — spre aeroportul Bourget și spre aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle, informează Agerpres.

Citeşte şi ROMÂNIA, pe HARTA DEZASTRELOR climatice din ultimii 20 de ani VIDEO

Peste 150 de șefi de state sunt așteptați la COP21, care se va desfășura până la jumătatea lunii decembrie și va reuni peste 40.000 de oficiali care trebuie să ajungă la un acord privind limitarea încălzirii planetei.

Potrivit centrului de informații rutiere, circulația automobilelor este fluidă în regiunea pariziană, chiar dacă autoritățile au cerut locuitorilor capitalei și întregii regiuni să nu folosească mașinile personale și să evite pe cât posibil și transportul public.

Companiile au fost solicitate de autorități să acorde zi liberă pentru angajații lor, unele companii au cerut lucrătorilor proprii să lucreze de acasă. Camioanele nu pot circula în regiunea pariziană cu excepția celor care asigură transportul unor produse frigorifice.