Autorul triplului asasinat fusese eliberat condiţionat

O crimă triplă a semănat groază în Constanţa. Dacă iniţial totul părea o crimă dublă, urmată de o sinucidere, anchetatorii au reţinut, joi dimineaţă, un suspect care ar fi putut omorî cele trei persoane. Autorul triplului asasinat fusese eliberat condiţionat. Penitenciarul spune că întrunea toate condiţiile să scape mai repede din puşcărie

RomaniaTV.net
24 iul. 2014, 12:59
Autorul triplului asasinat fusese eliberat condiţionat

UPDATE: Autorul triplului asasinat din Constanţa a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Galaţi în data de 14 iulie 2014, deşi mai avea de ispăşit 4 luni din pedeapsa primită pentru infracţiunea de tălhărie. Alexandru Ştefan Stoica a fost pus în libertate în data de 14 iulie 2014, în baza unei hotărâri judecătoreşti, emisă de Judecătoria Galaţi. El a fost condamnat la 3 ani şi o lună pentru infracţiunea de tâlhărie, a declarat, pentru Replica, Simona Costache, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.

Cum a fost a pus în libertate Stoica? Răspunsul cel mai la îndemână a fost dat de purtătorul de cuvânt: A întrunit toate condiţiile impuse de lege pentru a putea fi eliberat condiţionat. Periodic, în penitenciar, o comisie se întruneşte pentru analizarea posibilităţii formulării unor propuneri de liberare condiţionată. Această comisie se întruneşte în mod obligatoriu atunci când se împlineşte fracţia.

Până la eliberarea în termen mai avea de ispăşit 4 luni. Conform legii executării pedepselor, comsia se întruneşte şi analizează fracţia pe care o mai are de executat, regimul în care este încadrat, cred că era la regim deschis, conduita persoanei private de libertate. Dacă întruneşte toate aceste elemente, ei (membri comisiei -n.r.) fac propunere către instanţa de judecată, iar instanţa, analizând toate aceste date, emite hotărârea şi decide asupra liberării condiţionate.

Cu alte cuvinte, comisia Penitenciarului Galaţi a propus, iar Judecătoria Galaţi a admis propunerea formulată pentru punerea în libertate condiţionată a lui Stoica. Dispune eliberarea condiţionată a condamnatului Alexandru Ştefan Stoica, de 21 de ani, în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi, din executarea pedepsei de 3 ani, 1 lună şi 15 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 416/2014 a Judecătoriei Brăila, mandat de executare nr. 430/2014.

În temeiul art. 275 alin. 3 Noul Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 de lei va fi avansat din fondul Ministerului de Justiţie către Baroul de Avocaţi Galaţi, avocat Ana -Maria Burghelea. În temeiul art. 587 alin. 3 din Noul Cod de Procedură Penală, prezenta hotărâre poate fi atacată cu contestaţie în 3 zile de la comunicare, se arată în Hotarârea 1565/2014 din 7 iulie a.c. De precizat faptul că hotărârea nu a fost atacată cu recurs.

Deţinutul a fost evaluat psihologic? Care sunt rezultatele? Ce a constatat psihologul penitenciarului în cazul său? Avea probleme psihice? Comportamentul lui a dat de bănuit ceva? A solicitat să fie consiliat? A fost implicat în vreun scandal? Deţinutul a fost liberat pentru bună purtare? Vreţi să înţelegem că deţinutul a avut un comportament exemplar ]n Penitenciarul Galaţi, iar după ce a ieşit din unitatea penitenciară a omorât trei oameni într-un moment de furie? Toate aceste date se află la dosarul individual al deţinutului şi nu pot fi făcute publice decât cu acordul acestuia. Sunt date cu caracter personal, conform legii, este răspunsul primit de la Simona Costache.

Reprezentantul unităţii penitenciare ne-a asigurat că: evaluări şi consilieri psihologice se fac în permanenţă. Eu vă pot oferi datele pe care le am la momentul actual şi anume că a fot pus în libertate în data de 14 iulie. V-am explicat ce face comisia. Liberarea condiţionată se face la cererea persoanei private de libertate sau la propunerea comsiei. Oricine poate să facă o cerere, după ce împlineşte fracţia, să i se analizeze punerea în libertate. În cazul de faţă s-a îndeplinit fracţia pe care o mai avea de executat şi a fost analizată în Comsia de liberare condiţionată, a spus oficialul Penitenciarului Galaţi.

Suspectul în cazul unui triplu asasinat din Cartierul Viile Noi din Constanţa a fost prins de către poliţişti la intrarea într-o comună situată la 15 km de municipiul Constanţa.

După conturarea primelor supoziţii legate de posibilul criminal, Inspectoratul Judeţean de Poliţie a instituit filtre, miercuri seară, la toate ieşirile de pe căile de acces rutiere din municipiul Constanţa şi în gara feroviară pentru a identifica şi reţine suspectul.

Citeşte şi CRIMĂ din GELOZIE. I-a tăiat gâtul SOŢIEI, apoi a încercat să se SINUCIDĂ

Potrivit IPJ Constanţa, Ştefan Alexandru Stoica, de 34 de ani, este principalul suspect în cazul uciderii cu lovituri de cuţit şi lovituri cu corp contondent a două femei (bunica şi mătuşa sa), dar şi a vărului său de 19 ani. Triplul asasinat a fost comis în imobilul cu numărul 14 de pe strada Şoseaua din Vii, unde locuiau bunica şi mătuşa lui.

Eliberat în urmă cu zece zile din Penitenciarul Poarta Albă, unde a fost închis pentru tâlhărie, presupusul criminal era cunoscut ca dependent de droguri şi suferind de afecţiuni psihice, fiind internat de mai multe ori la Spitalul Penitenciar Poarta Albă pe perioada detenţiei. De asemenea, vecinii îl caracterizează drept o persoană violentă şi agresivă.

Citeşte şi Şocant. Un MUZICIAN şi-a ucis IUBITA de doar 17 ani într-un mod teribil FOTO

Iniţial, anchetatorii au presupus că victima de sex masculin ar fi fost chiar Ştefan Alexandru Stoica, suspectând că ar fi avut loc un dublu omor şi o sinucidere, însă, la identificarea cadavrelor, o rudă a precizat că bărbatul mort nu este presupusul criminal, ci un văr al acestuia.

Oribilele crime au fost descoperite de un membru al familiei venit în vizită, care a alertat poliţia prin numărul unic de urgenţă 112