Cristi Borcea se mută cu Valentina Pelinel mai curând decât credea. Când iese fostul dinamovist din închisoare

Borcea își poate vedea, în sfârșit, cel de-al șaptelea copil, pe care îl are alături de Valentina Pelinel. Din opt condamnați în dosarul "Transferurilor", doar doi se mai află în detenția. Rând pe rând au părăsit penitenciarele George Copos, Jean Pădureanu, Gică Popescu, MM Stoica, Gică Popescu și Giovani Becali. În acest moment, doar Victor Becali și Cristi Borcea se mai află în spatele gratiilor.
Iulian Tudor
04 oct. 2016, 07:57
Cristi Borcea se mută cu Valentina Pelinel mai curând decât credea. Când iese fostul dinamovist din închisoare

Fostul acționar de la Dinamo ar mai avea foarte puțin până iese din închisoare, fiind vorba de doar câteva luni, scrie click.ro.

Citeşte şi Întâlnire de gradul III între Valentina Pelinel şi Cristian Boureanu. Cum a reacţionat logodnica fostului ei soţ

Cristi Borcea va fi eliberat în aprilie anul viitor sau mai precis în primăvară. În ceea ce privește regimul domnului Borcea, nu sunt modificări în acest moment”, a declarat, pentru ziarulring.ro, avocata Maria Vasii, apărătoarea lui Cristi Borcea.

Fostul oficial din Ștefan cel Mare a fost condamnat în dosarul „Transferurilor” la 6 ani și 4 luni. Cu o condamnare de durată mai scurtă, respectiv 4 ani și 8 luni, este de așteptat ca Victor Becali să părăsească penitenciarul înainte de Crăciun.

Condamnările din dosarul „Transferurilor” (sentința dată în 4 martie 2014)

Citeşte şi Cristi Borcea divorţează de Alina Vidican peste două săptămâni

Cristian Borcea – 6 ani şi 4 luni – în detenție

Victor Becali – 4 ani şi 8 luni – în detenție
Ioan Becali – 6 ani şi 4 luni – eliberat pe 14 septembrie 2016 (a efectuat 2 ani, 6 luni și 10 zile)
Mihai Stoica – 3 ani şi 6 luni – eliberat pe 15 februarie 2016 (a efectuat 1 an, 11 luni și 2 săptămâni)
Gheorghe Neţoiu – 3 ani şi 4 luni – eliberat pe 23 decembrie 2015 (a efectuat 1 an, 9 luni, 20 zile)
Gheorghe Popescu – 3 ani, o lună şi 10 zile – eliberat pe 4 noiembrie 2015 (a efectuat 1 an și 7 luni)
Jean Pădureanu – 3 ani şi 4 luni – eliberat pe 18 iunie 2015 (a efectuat 1 an, 4 luni și o săptămână)
George Copos – 3 ani şi 8 luni – eliberat pe 7 aprilie 2015 (a efectuat 1 an și o lună)

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar