CRISTINA STAMATE şi STELA POPESCU, prietene în viaţă şi dincolo de ea „E gata oricând să-ţi fie aproape, fără să aştepte recompensă”

Cristina Stamate, actriţă a Teatrului "Constantin Tănase", a încetat din viaţă luni, la Spitalul Floreasca. A murit la o zi după ce buna ei prietenă Stela Popescu a fost înmormântată. Cristina Stamate scrisese o carte, iar prefaţa a fost semnată chiar de Stela Popescu. "Are vocaţia prieteniei, gata oricând să-ţi fie aproape, fără să aştepte nici o recompensă. Te iubesc, Cristina şi aş vrea să am bucuria de a-ţi citi gândurile aşternute pe hârtie mereu... mereu", scris Stela Popescu, în prefaţă.

RomaniaTV.net
27 nov. 2017, 09:47

„TE IUBESC, CRISTINA! Când citeşti aceste pagini, e greu să mai poţi adăuga şi tu un gram de umor. Dar, chiar dacă nu pot să vă încânt prin cuvinte de laudă spirituale, pe care le merită, sunt fericită că, încă odată, Cristina nu m-a dezamăgit. Când o vezi pe scenă este sclipitoare, când îţi oferă o reţetă te acoperă de scântei amuzante, dincolo de biata mâncărică. Dar să şi scrie cu atât talent si umor despre ceea ce ne înconjoară, parcă nu-ti vine a crede. Ei, uite că, încă odată, Cristina ne uimeşte. Si câtă nevoie avem de ea! Dumnezeu a creat-o într-o zi de duminică, încărcând-o de haruri şi pentru aceasta ar trebui să fie cel mai fericit om din lume. Dar n-o să vă vină să credeţi că nici măcar nu îndrăzneşte să se mândrească cu ele, şi stă undeva departe, discretă, bucuroasă doar atunci când citeşte pe buzele dumneavoastră un zâmbet. Tumultoasă, mereu în vervă, debordând de vitalitate, de umor, dar si de autoironie, Cristina Stamate deschide cu această carte o fereastră spre lumea din stradă, o lume pestrită, galagioasă, colorată, autentică. Eseurile adunate în aceste pagini sunt frânturi din viaţă, din viaţa sa de artist dedicată Teatrului de Revistă ‘Constantin Tănase’ şi surprinse, ca si pe scenă, în cheie tragicomică. Are vocatia iubirii fată de tot ce este frumos pe lume, iar pentru ceea ce se numeste mizeria omenească, are o privire ironică, dar înţelegătoare. Are vocaţia prieteniei, gata oricând să-ţi fie aproape, fără să aştepte nici o recompensă. Te iubesc, Cristina şi aş vrea să am bucuria de a-ţi citi gândurile aşternute pe hârtie mereu… mereu”… (STELA POPESCU – extras din prefaţa cărţii „Femeia Hopa- Mitică”, autor CRISTINA STAMATE) 8 februarie 1946 – 27 noiembrie 2017.

Cristina Stamate a murit luni dimineaţă, la Spitalul Floreasca. Actriţa avea 71 de ani şi fusese internată în urmă cu câteva zile din cauza unor complicaţii. Marea actriță va fi înmormântată la cimitirul Bellu din Capitală.