TRAIAN BĂSESCU, taxat de CSM pentru declaraţiile cu „măciuca care se aplică în gură”

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, marți, că fostul președinte Traian Băsescu a afectat independența Justiției. Aceeaşi decizie a fost luată de CSM şi în cazul deputatului UDMR, Kelemen Hunor.

26 mai 2015, 11:04
TRAIAN BĂSESCU, taxat de CSM pentru declaraţiile cu „măciuca care se aplică în gură”

Plenul CSM și-a însușit, marți, concluziile Inspecției Judiciare privind declaraţiile fostului preşedinte, Traian Băsescu.

„În şedinţa din data de 26 mai 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmaţiile domnului Traian Băsescu, fost Preşedinte al României, susţinute în cadrul intervenţiei telefonice din data de 29 aprilie 2015 pe postul de televiziune B1 TV, referitoare la activitatea Inspecţiei Judiciare şi a Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi la activităţi judiciare desfăşurate de judecători şi procurori, preluate de mass media, sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, precizează CSM, într-un comunicat de presă. 

Verificarile au fost efectuate de Inspecția Judiciara ca urmare a solicitării din data de 30 aprilie 2015 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

„Inspecția Judiciară a apreciat că afirmațiile fostului președinte al țării, prin care s-a promovat ideea că activitatea Inspecţiei Judiciare şi a Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară cu părtinire în ceea ce privește apărarea independenţei sistemului judiciar, în sensul că susține un sistem judiciar corupt, iar activitatea magistraţilor judecători şi procurori nu şi-a atins scopul prevăzut de lege, respectiv de înfăptuire a justiţiei, inducând-se ideea că aceasta a fost deficitară, în sensul existenței unei justiții discreționare, subminează autoritatea judecătorească și aduce atingere independenței sistemului judiciar.

Afirmaţiile au fost emise în spaţiul public în contextul în care, în data de 29 aprilie 2015, ca urmare a unor alte afirmaţii ale fostului Preşedinte al României, Plenul Consiliului a constatat că a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar.

CITEŞTE ŞI Inspecţia Judiciară, un nou verdict: Traian Băsescu a încălcat independenţa Justiţiei

În cadrul verificărilor s-a subliniat că atât Inspecția Judiciară, cât și Consiliul Superior al Magistraturii și-au desfășurat activitatea în limita dispozițiilor legale care le reglementează activitatea, iar impactul declarațiilor domnului Traian Băsescu asupra opiniei publice este unul puternic, prin prisma funcției deținute anterior, cea de Președinte al României, a calităţii sale de formator de opinie, precum şi a modalităţii de exprimare, generală.

Plenul Consiliului a apreciat că declaraţiile domnului Traian Băsescu, fost Președinte al României, au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare, aşa cum sunt protejate de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aducând atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.”, se arată în document. 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, în cadrul unei intervenţii telefonice la B1 TV, despre decizia Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia ar fi adus atingere independenţei justiţiei.

Băsescu a declarat că „în momentul de faţă Inspecţia Judiciară şi CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură, direct, oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiţie”.

 „O să fiu foarte direct şi pe înţelesul tuturor: în momentul de faţă, Inspecţia Judiciară şi CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură, direct, oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiţie. Nu vă supăraţi, în spatele acestei agresivităţi a Inspecţiei Judiciare şi a CSM se află o mare de corupţie, şi o să vă exemplific. Sunt lucruri pe care m-am abţinut să le spun, am susţinut acest sistem al justiţiei, am susţinut forţa lui în raport cu politicienii, dar vreau să clarificăm nişte lucruri: sistemul este departe de a fi unul perfect, aşa cum încearcă a fi prezentat de liderii justiţiei (…). De ce credeţi că a fost nevoie de Legea 10 cu privire la restituirea de către primari a proprietăţilor: pentru că politicul a constatat că în instanţe cei care aveau dreptul la restituiri erau târâiţi 10-12 ani şi nu reuşeau să intre în posesia proprietăţilor şi s-a considerat că o şansă în plus ar fi primarii. Eu am fost unul dintre primarii care au făcut restituiri masive pe Legea 10, substituind de fapt justiţia, care trebuia să rezolve problema asta”, a susţinut Băsescu.

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu: Nu îmi e frică că o să fiu arestat. Niţu, vânător de fost preşedinte

În ceea ce-l priveşte pe liderul UDMR, Kelemen Hunor, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, marţi, că afirmaţiile publice ale acsetuia, exprimate în data de 17 aprilie 2015 la Cluj-Napoca, în cadrul Congresului U.D.M.R., referitoare la activitatea desfăşurată de magistraţi în instrumentarea şi soluţionarea unor cauze penale concrete, preluate de mass media, sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

„Verificările au fost efectuate de Inspecția Judiciară la sesizarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii din data de 22 aprilie 2015, ca urmare a solicitării formulată de domnul judecător Nicolae Horaţius Dumbravă, membru ales al CSM.

Inspecţia Judiciară a apreciat că afirmaţiile domnului Kelemen Hunor referitoare la dosarele penale în care au fost implicați domnul Marko Attila Gabor, fost deputat, și domnul Nagy Zsolt, fost ministru, în sensul că măsurile procesuale dispuse și hotărârile judecătorești pronunțate au fost nefondate și nelegale – inducând ideea că magistrații au acţionat în mod arbitrar, la comandă politică, cu încălcarea obligaţiei de imparţialitate, cauzele penale fiind soluționate prin condamnarea unor persoane nevinovate – sunt de natură a submina încrederea publicului în imparţialitatea şi integritatea magistraţilor în general și aduc atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Având în vedere modul de exprimare, cadrul în care au fost lansate afirmaţiile, referirea la cauze penale concrete, calitatea domnului Kelemen Hunor – de reprezentant al puterii legislative și președinte al unui partid politic – dar şi preluarea afirmaţiilor în presa internă şi cea din Ungaria, s-a apreciat că acestea au produs un impact negativ asupra sistemului judiciar şi a credibilităţii autorităţii judecătoreşti. Mai mult, unele afirmații au vizat dosare aflate în curs de soluţionare, creându-se astfel o presiune asupra magistraţilor implicaţi în soluţionarea acestora.

Plenul Consiliului a apreciat că afirmațiile negative cu privire la activitatea desfăşurată de procurori şi judecători în instrumentarea şi soluţionarea unor cauze penale concrete, nu ar trebui emise în spaţiul public, acestea încadrându-se în situaţia în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat constant că se impune restrângerea libertăţii de exprimare, în scopul de a asigura autoritatea şi imparţialitatea sistemului judiciar.

Reamintim că, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 30 din Legea nr.317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi are obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.”