Dacian Cioloş, în SUA: România nu şi-a luat niciun angajament suplimentar în chestiunea refugiaţilor

România nu și-a luat niciun angajament suplimentar față de ceea ce deja s-a angajat să facă în problema refugiaților, a declarat miercuri premierul Dacian Cioloș, în contextul în care, cu o zi în urmă, a participat, la New York, la un summit privind refugiații, organizat de SUA.

21 sept. 2016, 18:59
Dacian Cioloş, în SUA: România nu şi-a luat niciun angajament suplimentar în chestiunea refugiaţilor

Vreau să fiu foarte clar. România nu și-a luat niciun angajament suplimentar față de ceea ce s-a angajat să facă la nivel european, însă în evenimentul de ieri (marți — n.r.) tocmai asta am prezentat: contribuția României la repartizarea refugiaților la nivel european, pe baze voluntare, pe acele cifre pe care România s-a angajat deja„, a precizat Cioloș, într-o declarație de presă susținută la sediul Misiunii Permanente a României pe lângă ONU.

Premierul a menționat că, la summitul de marți, a prezentat și „implicarea României, atât cu resurse umane cât și materiale, pentru întărirea controlului la frontierele europene, dar și contribuțiile financiare pentru a rezolva probleme la rădăcina acestor migrații”.

Premierul Dacian Cioloș a discutat miercuri şi cu reprezentanți ai comunității evreiești din Statele Unite despre felul în care ei pot susține consolidarea parteneriatelor României cu SUA și cu Israelul.

„Astăzi dimineață am avut o întâlnire cu reprezentanți ai comunității evreiești din SUA, unde am discutat despre parteneriatul strategic dintre SUA și România, dintre Israel și România, și am discutat și despre modalitățile prin care comunitatea evreiască de aici din SUA poate să contribuie la întărirea acestor parteneriate și, într-un mod foarte practic, pragmatic am discutat și despre interesele pe care România le are pentru a stimula investițiile americane în România, dar și exporturile românești în SUA, deci parteneriate economice atât cu Statele Unite, cât și cu Israelul„, a anunțat prim-ministrul, într-o declarație de presă la sediul Misiunii Permanente a României pe lângă ONU.

Dacian Cioloș a mai afirmat miercuri că sunt zeci de țări care susțin candidatura României pentru un post de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

Este un subiect pe care l-am abordat și îl abordez sistematic, în fiecare întâlnire bilaterală pe care am avut-o și o avem. Avem deja un număr de câteva zeci de țări care au confirmat că ne susțin această candidatură, dar mai este de lucru încă„, a afirmat Cioloș, într-o declarație de presă.

România candidează pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pentru mandatul 2020-2021, la alegerile care vor avea loc la New York în 2019. Candidatura a fost depusă la sfârșitul anului 2006, la un an după încheierea unui mandat în Consiliul de Securitate (2004-2005). Pentru locul ce revine Grupului Est-European mai candidează și Estonia.