De ce a fost eliberat din arest Sorin Oprescu. MOTIVAREA judecătorului

Sorin Oprescu a fost eliberat, pe 29 octombrie, din Arestul Poliţiei Capitalei şi plasat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Judecătoarea Viorica Costiniu, de la Curtea de Apel Bucureşti, a motivat pe 19 pagini de ce a înlocuit măsura arestărării preventive cu cea a arestului la domiciliu.
Iulian Tudor
16 nov. 2015, 14:15
De ce a fost eliberat din arest Sorin Oprescu. MOTIVAREA judecătorului

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti a motivat decizia prin care Sorin Oprescu a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei şi plasat în arest la domiciliu. „Fără a nega gradul de pericol social generic al infracţiunii pentru care este cercetat inculpatul şi care prin natura şi rezonanţa ei conduc la o perturbare a relaţiilor sociale, se impune, totuşi, o evaluare individualizată a persoanei inculpatului faţă de pericolul concret pentru ordinea publică pe care acesta l-ar prezenta. În acest context, circumstanţele actuale nu justifică teza că numai dacă inculpatul se află în arest preventiv, s-ar asigura buna desfăşurare a procesului penal„, susţine judecătoarea Viorica Costiniu, potrivit adevarul.ro.

Un alt motiv ar fi acela că primarul nu a împiedicat în vreun fel instrumentarea cauzei “ori s-ar fi creat la nivelul societăţii efecte care să decredibilizeze justiţia”.

Alte motive invocate de judecătoarea Costiniu: probatoriul existent, parcurgerea deja a unor faze procesuale importante, existenţa temeiurilor iniţiale care susţin în continuare presupunerea rezonabilă că Sorin Oprescu ar fi săvârşit fapta ce se reţine în sarcina sa, lipsa unor temeiuri noi care să fi intervenit să justifice măsura preventivă actuală “sunt elemente care atestă că arestarea preventivă nu mai este necesară pentru înlăturarea unei posibile stări de pericol pentru ordinea public”.

Citeşte şi: SORIN OPRESCU se operează. Instanţa îi permite edilului să se interneze 7 zile în spital UPDATE VIDEO

Despre conduita primarului

Unul dintre motivele pentru care Tribunalul Bucureşti a decis respingererea revocării măsurii arestării a fost conduita lui Sorin Oprescu, care a negat vehement acuzaţiile, mai ales după ce acesta a discutat pe holul DNA cu unul dintre complici, în momentul în care a fost adus la DNA.

Viorica Costiniu a arătat că: „Nu i se poate reproşa inculpatului susţinerea nevinovăţiei sale şi nici incrimina că numai recunoscându-şi vinovăţia, ce trebuie dovedită de parchet ori formulând un denunţ, ar da dovadă de modificare a conduitei sale procesuale. În speţă, inculpatul a cooperat cu organele judiciare, a dat declaraţii, a formulat probatorii, parte din ele admise şi administrate, a solicitat confruntarea cu denunţătorul Popa Bogdan Cornel şi şi-a arătat disponibilitatea pentru aflarea adevărului„.

În primul rând, nu rezultă din dosar că „discuţia de pe culoarul DNA-ului” ar fi avut loc după momentul aducerii la cunoştinţa inculpatului Oprescu a învinuirii, moment de la care există interesul oficial, legal, de aflare a adevărului în cauza ce se instrumentează„, a explicat Viorica Costiniu.

Despre starea de sănătate a primarului, Viorica Costiniu arată că Tribunalul Bucureşti a invocat starea de la momentul arestării sale, şi nu cea după arestarea sa, şi o dată cu agravarea situaţiei sănătăţii, în condiţiile de detenţie.

CITEŞTE ŞI: Sorin Oprescu, la DNA: „Mi s-au comunicat sechestrele” VIDEO

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Barem română, bacalaureat 2025 conform edu.ro și Ministerul Educației. Cum se rezolvau, de fapt, subiectele la Limba și literatura română pentru BAC 2025
Capital.ro
S-a aflat tot adevărul. Suma nu mai poate fi ascunsă. Călin Georgescu a primit 600.000 de euro: Se pot verifica
Playtech.ro
Alocația copilului poate fi pierdută fără acest act esențial. Ce trebuie să știe părinții în 2025
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Manifestații violente în Irlanda de Nord din cauza a doi români de 14 ani acuzați de agresiune sexuală. Au fost ridicate baricade
wowbiz.ro
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
Spynews
Anca Țurcașiu și iubitul, imagine emoționantă alături de nepoțel. Cum s-a fotografiat artista / FOTO
Spynews
Iulia Vântur s-a întors în România. Ce spune despre viața trăită alături de Salman Khan
Evz.ro
Cheesecake-ul cu fructe de pădure a cucerit bucătăriile din întreaga lume
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Karmen Minune rupe tăcerea după peste zece ani de la presupusul său șantaj: „Țin să dezmint această chestie, acest zvon”
Cancan.ro
BREAKING! E știrea momentului în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor pe care România l-a pierdut. Era iubit de toți românii. Rămâne în istoria teatrului și filmului românesc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO „Fântâni arteziene” cu apă murdară direct în Dâmbovița! Furtuna a făcut prăpăd în București, iar autoritățile par depășite de situație
Nicușor Dan calmează situația: „Taxa pe tranzacții bancare și creșterile de impozite sunt doar scenarii!“
MediaFlux
Ajutor de stat important pentru români. Cererile trebuie depuse până la 13 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Consilierul lui Nicușor Dan confirmă că taxa pe tranzacțiile bancare a fost una dintre ideile analizate la Cotroceni