O pacientă a murit, iar asistenta a fost rănită după ce ambulanţa în care se aflau a derapat VIDEO

O pacientă în vârstă de 83 de ani a decedat şi o asistentă a fost accidentată, sâmbătă seara, după ce ambulanţa în care se aflau a derapat şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, la ieşire din localitatea Ileanda, spre Dej.
Iulian Tudor
22 oct. 2018, 08:23
O pacientă a murit, iar asistenta a fost rănită după ce ambulanţa în care se aflau a derapat VIDEO

„Azi, ora 19.04, pe drumul naţional 1C, în afara localităţii Ileanda, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări, şoferul unei ambulanţe, aflată în misiune, în timp ce conducea autospeciala pe sectorul de drum menţionat, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul volanului, a trecut pe sensul opus de circulaţie şi a ieşit în afara părţii carosabile”, a declarat, într-o informare de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea.

Citeşte şi Accident grav în faţa şcolii. Două eleve au fost spulberate chiar pe trecerea de pietoni

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unei paciente din ambulanţă şi a unei asistente.

„Ambulanţa transporta o femeie de 83 de ani, cu insuficienţă renală. În urma accidentului pacienta a intrat în stop cardio-respirator, în vreme ce o asistentă a suferit plăgi la nivelul capului şi este conştientă. Doi paramedici de pe o autospecială SMURD au făcut pacientei manevre de resuscitare, iar un paramedic a acordat prim ajutor asistentei de pe ambulanţă”, a precizat, pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi.

Potrivit acestuia, în pofida manevrelor de resuscitare, pacienta în vârstă de 83 de ani a murit, medicul de pe ambulanţă declarând decesul.

Lucian Jacodi a precizat că la accident s-a deplasat în sprijin o ambulanţă de la Jibou.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Domnitorul român de care puțini își mai aduc aminte. A fost numit de turci să conducă Moldova, era nepotul lui Ștefan cel Mare, a sfârșit ucis în somn de boierii nemulțumiți
Capital.ro
Condusul interzis pentru șoferii pensionari. Se va face voluntar. Statul îi trimite la autobuz
Playtech.ro
Cum păstrezi pepenele tăiat proaspăt mai mult timp. Trucul care îl menține zemos aproape o săptămână
Adevarul
„Se servește într-o pâine ridicolă”. Reacția unui turist britanic în România, după ce a mâncat ciorbă de fasole în pâine
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Orașul invizibil, desprins parcă de pe altă planetă. Oamenii trăiesc sub pământ
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
Război Rusia-NATO în 2027. Avertismentul Poloniei a trezit Europa: Rusia va fi pregătită!
StirileBZI
România introduce taxarea digitală pe șosele! Contează cât poluezi și cât conduci
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie