Deputatul Horia Grama cere AMENAJAREA de LOCURI de FUMAT inclusiv în AMBULANŢE

Deputatul PSD Horia Grama a propus mai multe amendamente de modificare a "Legii AntiFumat" în care propune ca fumatul să fie permis în unele spaţii, cum ar fi în ambulanţe.   

02 sept. 2015, 16:16
Deputatul Horia Grama cere AMENAJAREA de LOCURI de FUMAT inclusiv în AMBULANŢE

În proiectul de modificare a legii, iniţiatorii cer interzicerea fumatului în spaţiile publice şi în spaţiile de la locul de muncă. În amendamentele sale, deputatul Horia Grama se declară şi el de acord ca fumatul să fie interzis în spaţiile publice şi la locul de muncă, însă cu unele excepţii, dacă sunt create locuri special amenajate:

„(prin) spaţiu de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu utilizat în timpul orelor de muncă, inclusiv ambulanţa şi taxiul, cu excepţia spaţiilor delimitate şi special amenajate pentru fumat din incinta acestora (s.m.)”, scrie într-unul din amendamentele depuse de Horia Grama.

Vezi amendamentele aici

Practic, în cazul în care Comisia de Sănătate ar accepta propunerile acestui deputat, fumatul în spaţiile publice ar fi chiar încurajat, în loc să fie restrâns, scrie petreanu.ro.

Mai mult, potrivit propunerilor deputatului, ar fi permis fumatul în spitale, policlinici şi dispensare, practic peste tot în afara cabinetului medical propriu zis, şi la fel şi în şcoli, unde doar în clase n-ar fi voie să fumezi şi, cel mult, în spaţiile „de tranzit sau acces”.

Citeşte şi: O jumătate de oră de sport pe zi este la fel de benefică, pentru vârstnici, ca şi renunţatul la fumat

În plus, în timp ce în propunerea iniţială se interzice vânzarea de ţigări şi produse din tutun la mai puţin de 250 de metri de şcoli şi spitale, şi în timp ce chiar şi legea actuală nu permite vânzarea de ţigări în şcoli şi spitale, deputatul Horia Grama propune vânzarea acestora chiar în interiorul şcolilor şi spitalelor, dar nu în clase şi cabinete.

Intervenţia deputatului PSD asupra proiectului de lege a determinat nu doar protestele organizaţiilor antifumat, dar şi o intervenţie oficială, directă şi destul de rară pentru dezbaterea parlamentară a ministrului Sănătăţii, prin care exprimă împotrivirea Ministerului faţă de iniţiativa parlamentarului (în facsimil,