DIICOT a înaintat CSM observaţiile şi propunerile cu privire la proiectul de modificare a legilor Justiţiei

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), marți, observațiile și propunerile cu privire la proiectul de modificare a legilor Justiției.
Filip Stan
12 sept. 2017, 15:20
DIICOT a înaintat CSM observaţiile şi propunerile cu privire la proiectul de modificare a legilor Justiţiei

„Considerăm necesar să precizăm că, pe parcursul acestui exercițiu de consultare și elaborare a punctului de vedere al procurorilor din cadrul DIICOT, au fost avute în vedere atât experiența dobândită prin exercitarea profesiunii de procuror sub imperiul unor mecanisme și concepții diferite cu privire la organizarea și funcționarea sistemului judiciar din România, care s-au succedat în ultimii 25 de ani, cât și reperele majore ale gândirii europene contemporane cu privire la mecanismele sistemelor judiciare”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, procurorii DIICOT au ținut cont, în formularea poziției lor, și de recomandările unor organisme internaționale care, în opinia lor, nu pot fi ignorate în procesul de reformă a sistemului judiciar din România. Printre aceste instituții se numără Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția — n.r.), Consiliul Consultativ al procurorilor Europeni din cadrul Consiliului Europei și Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din cadrul Consiliului Europei.

Citeşte şi: Asociaţia Procurorilor cere CSM să dea aviz negativ pe pachetul de legi privind justiţia propus de Tudorel Toader

În comunicat este prezentat și un extras din Raportul Comisiei de la Veneția asupra standardelor europene cu privire la independența sistemului judiciar.

„Comisia observă că există o tendință larg răspândită de a permite o independență sporită a ministerului public, în opoziție cu cea de a-l subordona sau asocia cu executivul (…). Principiul fundamental care trebuie să guverneze sistemul tragerii la răspundere penală într-un stat este acela al independenței complete a acestuia, principiu mai important decât orice alte considerații administrative sau de altă natură. Doar atunci când independența sistemului este garantată și protejată de lege, încrederea publică în sistem va fi dobândită, ceea ce este esențial în orice societate sănătoasă”, se arată într-unul dintre fragmentele citate.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce decizie a luat directorul general de la Hidroelectrica în legătură cu averea sa. Motivul pentru care Bogdan Badea a ajuns în instanță
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise în anumite intervale orare. Propunerea primarului capitalei: Să scoatem mașinile neesențiale
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
19.000 de locuri de muncă pentru absolvenți. Cele mai bune oferte pentru tineri
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar