Director RATB: Vom instala aer condiţionat în 150 de autobuze. Firea: Sper ca în Bucureşti să se poată circula civilizat

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că din cele aproximativ 1.000 de autobuze pe care le deţine Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), doar jumătate sunt dotate cu aer condiţionat, iar în unele nu funcţionează, dar speră că această vară va fi "ultima vară în care în Bucureşti nu se poate circula civilizat", reamintind că municipalitatea se află în procedură de licitaţie pentru achiziţionarea de autobuze, tramvaie şi troleibuze noi, "ultramoderne". Directorul RATB, Adrian Mihail, a precizat că va fi instalat aer condiţionat în 150 de autobuze şi că regia pregăteşte documentaţia pentru instalarea aerului condiţionat şi în tramvaie şi troleibuze.
Iulian Tudor
04 aug. 2017, 12:32
Director RATB: Vom instala aer condiţionat în 150 de autobuze. Firea: Sper ca în Bucureşti să se poată circula civilizat

Sper din suflet că este ultima vară în care în Bucureşti nu se poate circula civilizat. Din cele 1.000 de autobuze, doar jumătate au aer condiţionat. Sunt autobuze vechi de 10 ani, iar noi, în această perioadă, suntem în plină procedură de licitaţie pentru cumpărarea a 400 de autobuze, 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze, toate ultramoderne şi dotate cu aer condiţionat. Îmi pare rău că bucureştenii trebuie să treacă prin acest calvar. Această achiziţie trebuia făcută cu ani în urmă, dar e bine că o facem şi acum, în acest mandat„, a declarat Gabriela Firea în cadrul comandamentului de combatere a efectelor caniculei, organizat la Primăria Capitalei.

La rândul său, directorul RATB, Adrian Mihail, a spus că regia a primit fonduri pentru instalarea aparatelor de aer condiţionat în 150 de autobuze, procedura de validare urmând să se încheie săptămâna viitoare.

De asemenea, regia pregăteşte documentaţia pentru instalarea aparatelor de aer condiţionat şi în tramvaie şi troleibuze.

De la 1 august, a fost majorat parcul circulant cu 55 de vehicule. În perioada de weekend avem organizat cu Apa Nova acţiunile noastre cu controlorii şi echipele lor pe liniile cele mai aglomerate, de a oferi cetăţenilor apă în staţii şi în mijloacele de transport„, a adăugat directorul RATB.

Directorul general adjunct al Apa Nova, Epsică Chiru, a spus că, pe lângă distribuţia apei pentru călători în mijloacele de transport în comun şi în staţiile acestora, au fost luate şi alte măsuri, precum funcţionarea permanentă a fântânilor ornamentale până la terminarea codului de caniculă şi asigurarea că cişmelele funcţionează fără probleme.

De asemenea, a mai spus el, a fost prelungit programul laboratoarelor care fac analiză de apă potabilă.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat Poliţiei municipale şi poliţiilor de sectoare să facă controale în pieţe pentru a se asigura că marfa este depozitată în condiţii bune şi nu în soare, dar şi să ia măsuri în cazul persoanelor fără adăpost care cerşesc.

În continuare sunt persoane fără adăpost care dorm pe străzi. Vă rog să luaţi măsuri să nu existe persoane fără adăpost care dorm pe unde nimeresc, pentru că este un pericol foarte mare, sunt temperaturi ridicate. Avem centre sociale în care aceste persoane trebuie duse. Rog poliţia municipală şi poliţiile de sector să sesize orice cetăţean care este în această situaţie şi să ia măsuri în situaţia părinţilor iresponsabili care ies la cerşit cu copiii. Am văzut în intersecţii, pe caniculă, părinţi cu copii la cerşit. Sesizaţi autorităţile competente„, s-a adresat primarul reprezentanţilor poliţiei.

De asemenea, edilul le-a spus operatorilor de salubritate să ia măsuri în ceea ce priveşte deşeurile menajere, astfel încât să nu existe saci de gunoi lăsaţi afară, în soare, lucru care ar putea avea efecte negative atât asupra mediului, cât şi asupra sănătăţii oamenilor.

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, în ultimele 48 de ore, aproape 3.000 de apeluri au fost înregistrate la serviciul de Ambulanţă, 1.482 dintre ele fiind urgenţe de cod roşu şi cod galben. Dintre cele 322 de cazuri urgente din locurile publice, peste 100 au fost cazuri de leşin.

De la ASSMB, am primit undă verde ca persoanele fără adăpost să fie preluate de ambulanţe şi să fie duse la spitalele primăriei. Sunt persoane care nu doresc să fie duse la spital, dar vom încerca să le convingem să nu rămână în soare„, a mai spus Alis Grasu.

Citeşte şi Călătorii RATB urmează să primească şi în acest sfârşit de săptămână apă de la controlori

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Strigăt de disperare pentru ajutorarea lui Cornel Dinu. Situația grea pe care o traversează legenda lui Dinamo: „E căzut psihic”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar